Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Afganistan: Atentat sinucigaş într-o zonă din Kabul în care locuiesc străini

Afganistan: Atentat sinucigaş într-o zonă din Kabul în care locuiesc străini

Un articol de: - 19 Noi 2014, 21:18
Foto: bangordailynews.com Externe

Un atentat sinucigaş a avut loc, miercuri seară, într-o zonă din Kabul în care locuiesc numeroşi străini, au anunţat surse din cadrul poliţiei citate de AFP.

"O explozie a avut loc în cartierul Green Village", a declarat Hashmat Stanikzai, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din capitala Afganistanului.

Atentatul sinucigaş cu vehicul-capcană a fost comis în apropierea unui complex rezidenţial în care sunt mulţi străini. Imediat după atentat, în zonă au fost auzite focuri de armă.

"Primul terorist s-a aruncat în aer la intrarea în cartierul Green Village, iar alţi trei au vrut să pătrundă în zona rezidenţială, dar au fost opriţi. Patru terorişti au fost ucişi în acest atac. Din fericire, nu există alte victime", a declarat Ayub Salangi, adjunctul ministrului afgan de Interne.

Atentatul a fost revendicat de insurgenţii talibani.

Citeşte mai multe despre:   Afganistan,   Kabul,   atentat sinucigas,   straini
 
 
 
Loading...