Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ajutoarele trimise Indiei nu au ajuns la bolnavii de COVID. Birocrația și incompetența au ucis 23.000 de oameni

Ajutoarele trimise Indiei nu au ajuns la bolnavii de COVID. Birocrația și incompetența au ucis 23.000 de oameni

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 06 Mai 2021, 10:08
Ajutoarele trimise Indiei nu au ajuns la bolnavii de COVID. Birocrația și incompetența au ucis 23.000 de oameni Foto: Hepta - DPA Images / Vijay Pandey Externe

Multe dintre ajutoarele medicale trimise Indiei, țară puternic afectată de un val pandemic, au stat zile în șir în hangare, în timp ce spitalele implorau ajutor pentru a face față numărului tot mai mare de pacienți COVID-19. De vină au fost birocrația, procedurile prea îndelungate și incompetența responsabililor. Miercuri, India a raportat 382.315 de infectări și 3.780 de morți. De la debutul pandemiei, această țară a înregistrat peste 20 de milioane de contaminări.

 

Indienii primesc ajutor cu întârziere din cauza incompetenței autorităților centrale

 

India e puternic afectată de un val al pandemiei declanșat de o nouă tulpină de coronavirus descoperită pe teritoriul ei. Mai multe state, inclusiv România, au anunțat că donează echipamente de protecție, ventilatoare, rezerve de oxigen și medicamente. Numai că zile în șir acestea nu au ajuns chiar la oamenii care aveau cea mai arae nevoie de ele, informează CNN.

Guvernul indian a negat vehement că ar fi existat o întârziere în furnizarea ajutoarelor și că aproape patru milioane de echipamente au fost deja distribuite în 38 de spitale. Nu același lucru îl susțin și autoritățile locale.

„Am trimis delegații la guvern să cerem clarificări despre rezervele de oxigen, medicamente și vaccinuri, dar nu am primit nimic clar. Despre importuri sau ajutoarele externe, nu am primit nicio informație”, a declarat Raghu Sharma, ministrul Sănătății din statul Rajahstan.
Întârzierile au fost cauzate de birocrația excesivă, procedurile mult prea îndelungate și lipsa de pricepere a responsabililor.

Presa locală notează că guvernul indian nu a avut proceduri în cazul primirii de ajutoare din străinătate, așa că a fost nevoie de șapte zile să creeze un mecanism de distribuire a ajutoarelor. Chiar ministrul Sănătății a susținut că guvernul a început să lucreze la proceduri în 26 aprilie și a emis Procedura Standard de Operare în 2 mai. Chiar și cu această procedură, riscul de a întârzia livrarea produselor persistă.

În tot acest timp au murit peste 23.000 de indieni. 

„E datoria guvernului să ne facă rost de oxigen!”, a insistat medicul Gupta de la spitalul Batra din capitala New Dehli. Curtea Supremă a Indiei a ordonat guvernului central să pună capăt crizei de oxigen până luni.

„Pacienții mor în fața noastră. Îmi pare rău că nu putem să îi salvăm...”, a mai spus Gupta. 
 Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...