Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Al-Qaeda le cere musulmanilor să lupte împotriva lui Gaddafi şi a forţelor NATO

Al-Qaeda le cere musulmanilor să lupte împotriva lui Gaddafi şi a forţelor NATO

Într-o înregistrare video realizată, probabil, înaintea intervenției coaliției internaționale în Libia, adjunctul liderului al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, i-a îndemnat pe musulmani să se ridice împotriva regimului lui Muammar Gaddafi şi a forţelor NATO, informează AFP. Înregistrarea de o oră şi nouă minute a fost produsă de celula responsabilă de comunicare a reţelei al-Qaeda, as-Sahab, potrivit unui comunicat difuzat de centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste (SITE).

"Vreau să atrag atenţia fraţilor noştri musulmani din Libia, Tunisia, Algeria şi restul ţărilor musulmane asupra faptului că, dacă americanii şi forţele NATO intră în Libia, atunci vecinii săi, în Egipt, Tunisia, Algeria şi restul ţărilor musulmane, vor trebui să se ridice şi să lupte atât împotriva mercenarilor lui Kadhafi, cât şi împotriva NATO", a declarat al-Zawahir.

Această înregistrare este cea de-a cincea înregistrare dintr-o serie intitulată "Mesaj de speranţă şi veşti bune pentru poporul Egiptului".

Într-o înregistrare video difuzată în februarie, al-Zawahiri acuza regimul lui Hosni Mubarak că este în întregime sub controlul americanilor şi a afirmat, Mubarak fiind descris drept "liderul tuturor arabilor sionişti".

Citeşte mai multe despre:   NATO,   Muammar Gaddafi,   Libia,   musulmani,   Hosni Mubarak
 
 
 
Loading...