Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Alegeri prezidențiale în Tunisia. 5,3 milioane de alegători sunt așteptați să voteze în primul scrutin prezidențial liber din istoria țării

Alegeri prezidențiale în Tunisia. 5,3 milioane de alegători sunt așteptați să voteze în primul scrutin prezidențial liber din istoria țării

Un articol de: - 23 Noi 2014, 11:12
Foto: o.canada.com Externe
Tunisienii votează, duminică, în cadrul primului scrutin prezidențial liber din istoria țării, organizat la aproximativ patru ani de la revoluția care a declanșat "primăvara arabă”.

Birourile de vot s-au deschis la ora 08,00 locală (07,00 GMT) și se vor închide la ora 18,00 (17.00 GMT), iar aproximativ 5,3 milioane de alegători sunt așteptați la urne, informează AFP.

27 de candidați s-au înscirs în cursa alectorală. Dintre aceștia, favoriți sunt Beji Caid Essebsi (87 ani), al cărui partid Nidaa Tounes a câștigat alegerile legislative de la sfârșitul lunii octombrie, și șeful statului în exercițiu Moncef Marzouki, un opozant al fostului președinte Zine El Abidine Ben Ali.

Rezultatele alegerilorar urma să fie anunțate în decurs de trei zile de la închiderea secțiilor de votare, iar dacă niciunul dintre candidați nu obține 50% din voturi, un al doilea tur de scrutin va fi organizat până la sfârșitul anului.

Este pentru prima dată când tunisienii pot vota liber pentru alegerea șefului statului. De la independența țării, obținută în 1956, și până la revoluția din 2011, Tunisia a avut doar doi președinți. Este vorba de părintele independenței, Habib Bourguiba și de Zine El Abidine Ben Ali, care a răsturnat regimul predecesorului său, la 7 noiembrie 1987, și care a condus statul timp de 23 de ani, până în ianuarie 2011.
 
 
 
Loading...