Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe ALERTĂ NUCLEARĂ! Guvernul iranian a aprobat creşterea capacităţii de ÎMBOGĂŢIRE a URANIULUI

ALERTĂ NUCLEARĂ! Guvernul iranian a aprobat creşterea capacităţii de ÎMBOGĂŢIRE a URANIULUI

Un articol de: B1.ro - 05 Iun 2018, 19:23
ALERTĂ NUCLEARĂ! Guvernul iranian a aprobat creşterea capacităţii de ÎMBOGĂŢIRE a URANIULUI Externe

Teheranul a anunţat marţi că a declanşat un plan care să conducă la o creştere a capacităţii sale de a îmbogăţi uraniu, amplificând astfel presiunile asupra europenilor, care încearcă să salveze acordul internaţional în dosarul nuclear iranian, relatează AFP.

Potrivit vicepreşedintelui Ali Akbar Salehi, citat de agenţia de presă Fars, Iranul a informat luni, printr-o scrisoare, Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) despre ”începerea anumitor activităţi”.

”În cazul în care condiţiile o vor permite, poate că mâine (miercuri) seara, la Natanz (centru), vom putea să anunţăm deschiderea centrului de producţie a unor noi centrifuge”, a declarat el.

”Ceea ce facem nu încalcă acordul” încheiat în iulie 2015 la Viena, din care Statele Unite s-au retras pe 8 mai, a subliniat el.

”Aceste demersuri nu înseamnă că negocierile (cu Europa) au eşuat”, a spus Salehi, referindu-se la discuţii între Iran şi UE, Germania, Franţa şi Marea Britanie, semnatarele acordului, în vederea salvării textului, în pofida retragerii americane.

Anunţarea unei creşteri a numărului de centrifuge care să conducă la o creştere a capacităţii de îmbigăţire a uraniului sporeşte însă presiunea asupra europenilor.

Îmbogăţirea unraniului permite să se producă combustibil destinat anumitor centrale nucleare menite să producă electricitate sau poate avea alte aplicaţii civile, în domeniul medical, de exemplu.

Citeşte mai multe despre:   Teheran,   Ali Akbar Salehi,   Viena