Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe AMARĂ PÂINE! Români ținuți ÎN SCLAVIE în Marea Britanie: Cea mai mare OPERAȚIUNE...

AMARĂ PÂINE! Români ținuți ÎN SCLAVIE în Marea Britanie: Cea mai mare OPERAȚIUNE...

Un articol de: - 09 Feb 2018, 11:54
AMARĂ PÂINE! Români ținuți ÎN SCLAVIE în Marea Britanie: Cea mai mare OPERAȚIUNE... Externe

Londra este în stare de șoc. Poliţia britanică a arestat joi trei bărbaţi suspectaţi că ţineau în sclavie în jur de 200 de imigranţi, în majoritate bărbaţi din Lituania, România, Bulgaria şi Polonia, la o fermă horticolă din Cornwall, comitat în sud-vestul Angliei, a comunicat poliţia locală, potrivit agenţiei Reuters.

'Este, cu siguranţă, una din cele mai mari operaţiuni în care am fost implicaţi', a declarat Paul Coffey, purtător de cuvânt al Autorităţii britanice de combatere a abuzurilor în muncă, organism care a primit anul trecut puteri similare poliţiei pentru a ancheta cazuri de ţinere în sclavie.

'Sunt aproximativ 200 de oameni - lituanieni, români, bulgari şi polonezi - care vin aici în fiecare an pentru sezonul de culegere a florilor şi care sunt cazaţi în rulote la ferma' Bosahan, din Helston, a precizat inspectorul de poliţie Gail Windsor, în urma raidului întreprins în cursul dimineţii de joi.

'Majoritatea oamenilor nu se vor gândi la sclavie atunci când vor cumpăra sau primi flori săptămâna viitoare de Ziua Îndrăgostiţilor. Însă practici foarte murdare pot sta în spatele unor produse aparent inocente', a remarcat el.

Citeşte mai multe despre:   Marea Britanie,   imigranti,   Londra