Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ambasadoarea Franței la București nuanțează declarațiile lui Macron. Ramis: Ce a spus preşedintele meu nu este o critică a funcţionării NATO în sine şi a structurii militare

Ambasadoarea Franței la București nuanțează declarațiile lui Macron. Ramis: Ce a spus preşedintele meu nu este o critică a funcţionării NATO în sine şi a structurii militare

Un articol de: Redacția B1.ro - 19 Noi 2019, 22:54
Sursă foto: hepta.ro Externe

Recentele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron nu sunt „o critică a structurii NATO", ci acesta a transmis, mai degrabă, că „există o nevoie de consens politic" în Alianţă, a declarat, marţi, ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, potrivit Agerpres.

Precizarea a fost făcută în contextul în care preşedintele francez a declarat săptămâna trecută, pentru publicaţia The Economist, că „suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO".

„Ce a spus preşedintele meu nu este o critică a funcţionării NATO în sine şi a structurii militare. NATO este o organizaţie foarte eficace, foarte structurată, cu o ierarhie ce funcţionează foarte bine, interoperabilitate şi aceste declaraţii nu se refereau la structura militară. A spus că există probabil, în interiorul NATO, o nevoie de consens politic mai mare între aliaţi, când se iau decizii individuale. Asta e tot. Nu a pus sub semnul întrebării pertinenţa", a spus Michele Ramis.

Ea a fost prezentă, alături de alţi 20 de diplomaţi din state membre NATO acreditaţi la Bucureşti, la o vizită în baza militară Deveselu.

„NATO e o alianţă militară cu propriile reguli. Poate că ar trebui ca legătura să fie mai strânsă înainte de decizii politice luate de unii aliaţi, deoarece miza este securitatea noastră comună”, a punctat Ramis.
Pornind de la declaraţia lui Emmanuel Macron, unii dintre ambasadori au apreciat că Europa are nevoie de o „voce mai puternică” în NATO şi au subliniat nevoia de coeziune.

Citeşte mai multe despre:   Emmanuel Macron
 
Loading...