Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ambasadorul american la Berlin, Richard Grenell, un aliat al președintelui Donald Trump, a demisionat

Ambasadorul american la Berlin, Richard Grenell, un aliat al președintelui Donald Trump, a demisionat

Un articol de: Bogdan Pitaru - 02 Iun 2020, 17:52
Ambasadorul american la Berlin, Richard Grenell, un aliat al președintelui Donald Trump, a demisionat Foto: Hepta Externe

Ambasadorul american la Berlin, Richard Grenell, a demisionat. Grenell este un apropiat al președintelui Donald Trump și a stârnit numeroase tensiuni în Germania prin criticile față de guvernul cancelarului Merkel. Acesta va fi înlocuit provizoriu de adjunctul său, Robin Quiville, până la o nouă nominalizare, potrivit Reuters. Grenell rămâne încă trimisul special al președintelui Trump pentru dialogul Serbia-Kosovo. În vârstă de 53 de ani, Grenell a fost purtător de cuvânt al Statelor Unite ale Americii la ONU și ocupa postul de ambasador în Germania din aprilie 2018.

 

Ambasadorul SUA la Berlin, Richard Grenell, a demisionat

 SCANDAL MONSTRU PROVOCAT DE CEL MAI CELEBRU CUPLU DIN ROMÂNIA: AM MERS LA POLIŢIE ŞI... (GALERIE FOTO)

"Ambasadorul Grenell a demisionat din funcție (...) în 1 iunie", a precizat purtătorul de cuvânt al ambasadei, Joseph Giordono-Scholz.

Richard Grenell va fi înlcuit în funcție, până la o nouă nominalizare, de numărul doi în ambasadă, Robin Quiville.

Totodată, purtătorul de cuvând al Ambasadei SUA în Germania a precizat că Richard Grenell rămâne trimisul special al președintelui Trump pentru dialogul Serbia-Kosovo.

Grenell, în vârstă de 53 de ani, ocupa funcția de amabasador al SUA la Berlin din aprilie 2018. Anterior, acesta a mai fost purtător de cuvânt al Statelor Unite ale Americii la ONU.

Plecarea acestuia din funcția de ambasador era invocată de mai multe săptămâni, în condițiile în care el strânise numeroase dezbateri și își străsese numeroase crici după ce a criticat în nenumărate rânduri guvernul cancelarului Angela Merkel. A amenințat guvernul și companiile germane cu sancțiuni în diferite dosare. A acuzat cheltuielile militare insuficiente ale Germaniei, participarea la construcția gazoductului Nord Stream 2 și integrarea producătorului chinez Huawei în viitoarea rețea 5G. De asemenea, de la numire, a cerut retragerea companiilor germane din Iran.

 

 

 

În SUA sunt proteste violente, după ce poliția a ucis un bărbat de culoare


 

 

Demisia acestuia vine în contextul în care o criză zguduie oricum Casa Albă. Manifestațiile durează de aproximativ o săptămână și au fost generate de uciderea de către poliție a lui George Floyd, un bărbat afro-american care a decedat după ce un ofiţer l-a apăsat cu genunchiul pe gât. În cel puțin 40 de orașe au avut loc ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine, iar în 23 de state și în Washington D.C. a fost mobilizată Garda Națională.

De curând au apărut în spațiul online și înregistrări cu elicopterele militare trimise de autoritățile americane pentru a-i dispersa pe manifestanți.

„O demonstrație de forță folosită în zonele de luptă pentru a speria insurgenții”, a catalogat jurnalistul Zolan Kanno-Youngs de la New York Times decizia autorităților.

Elicoptere militare trimise de Trump să survoleze zonele ocupate de protestatari


 

 

 

Donald Trump amenință cu desfășurarea armatei dacă protestele violente în memoria lui George Floyd vor continua


 

 

„Mobilizez toate resursele federale și locale, civile și militare, pentru a proteja drepturile statului american”, a spus Trump în timpul unei adrese amenajate în grabă la Casa Albă.

Președintele a adăugat că a recomandat ”cu tărie tuturor guvernatorilor să desfășoare Garda Națională în număr suficient pentru a domina străzile. Primarii și guvernanții trebuie să stabilească o prezență copleșitoare până la stingerea violenței”.

 

 

 

George Floyd a murit sufocat, după ce un agent de poliție i-a ținut geunchiul pe gât mai multe minute

 


 

Protestele violente din SUA  au izbucnit după ce un bărbat afro-american în vârstă de 46 de ani, a murit luni, după ce unul dintre ofițeri l-a imobilizat, așezându-se cu genunchiul pe gâtul său.

Bărbatul era acuzat că ar fi folosit bani falși la un magazin dintr-un cartier al orașului Minneapolis.

Cu toate că Floyd a insistat că nu poate să respire, agentul a rămas așa timp de 8 minute și 46 de secunde, cum poate fi observat din filmări.

Derek Chauvin, polițistul în cauză, a fost arestat și acuzat de crimă, iar colegii săi au fost demiși din funcție.


 


 

Citeşte mai multe despre:   SUA,   Germania,   Donald Trump,   Richard Grenell