Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ancoră egipteană din Epoca bronzului, descoperită în Israel: „A fost ca şi cum aş fi intrat într-un templu egiptean pe fundul Mediteranei”

Ancoră egipteană din Epoca bronzului, descoperită în Israel: „A fost ca şi cum aş fi intrat într-un templu egiptean pe fundul Mediteranei”

Un articol de: Redacția B1.ro - 16 Feb 2020, 23:33
foto: Pixabay Externe

O ancoră egipteană, datată din Epoca bronzului, gravată cu hierogleife şi un desen cu zeiţa Seshat descoperită în Israel, a fost descoperită în Israel, potrivit Le Figaro citat de news.ro.

Protejat de nisip, artefactul a fost găsit de-a lungul coastelor israeliene, în apropiere de oraşul Atlit, la sud de Haifa. 

În timp ce înota în Mediterana, un veterinar a zărit inscripţii neobişnuite pe suprafaţa apei: hieroglife. „A fost ca şi cum aş fi intrat într-un templu egiptean pe fundul Mediteranei", a povestit pentru cotidianul Haaretz Rafi Bahalul, cel care a descoperit ancora.  

Descoperirea bărbatului în vârstă de 55 de ani este o ancoră egipteană din piatră, veche de 3.400 de ani, rară. Este în întregime decorată cu hieroglife şi un desen al zeiţe Seshat din Egiptul antic. Timp de mii de ani, ancora realizată din calcar a fost conservată de nisip, până când recent a fost dezgropată de curenţi, în urma unei furtuni.