Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Anunțul momentului: Un general venezuelean face apel la armată să se revolte împotriva lui Maduro

Anunțul momentului: Un general venezuelean face apel la armată să se revolte împotriva lui Maduro

Un articol de: Redacția B1.ro - 13 Mai 2019, 23:30
Sursă foto: hepta.ro Externe

Un general venezuelean, considerat ca fiind apropiat puterii, a făcut apel la forţele armate ale ţării sale, într-o înregistrare difuzată pe internet, să se revolte împotriva regimului preşedintelui Nicolas Maduro, relatează luni AFP preluată de Agerpres.

„A sosit timpul să ne revoltăm, să luptăm (...). Este timpul ca forţele armate naţionale să conştientizeze'' situaţia, a declarat Ramon Rangel, care se prezintă drept general de divizie al armatei venezuelene a aerului, într-o înregistrare postată duminică pe YouTube.

O sursă apropiată armatei a explicat luni pentru AFP că ofiţerul respectiv „nu mai este activ de mai mulţi ani'' şi că administrează „o întreprindere de stat venezueleană în Cuba''.

Ramon Rangel, considerat până acum drept un militar apropiat puterii chaviste, a participat pe 27 noiembrie 1992 la o tentativă de lovitură de stat alături de Hugo Chavez împotriva preşedintelui din acea vreme, Carlos Andres Perez (1989-1993).

Declaraţia lui Rangel survine la câteva zile după eşuarea unei revolte militare pe 30 aprilie, la care a făcut apel Juan Guaido, şeful opoziţiei venezuelene, recunoscut drept preşedinte interimar de către peste cincizeci de ţări. Guaido face apel constant la militari să se dezică de Maduro.

Rangel, care nu face referire la Guaido în mesaj, este unul dintre militarii cu cel mai înalt rang care se pronunţă împotriva preşedintelui socialist Nicolas Maduro.

Citeşte mai multe despre:   Nicolas Maduro,   Venezuela
 
 
 
Loading...