Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Arabia Saudită va permite pelerinajul de la Mecca numai celor vaccinaţi împotriva COVID-19

Arabia Saudită va permite pelerinajul de la Mecca numai celor vaccinaţi împotriva COVID-19

Un articol de: George Lupu - 02 Mar 2021, 16:29
Arabia Saudită va permite pelerinajul de la Mecca numai celor vaccinaţi împotriva COVID-19 sursa foto: wikipedia Externe

Arabia Saudită va permite participarea la pelerinajul de la Mecca și Medina doar pentru musulmanii vaaccinați anti-COVID-19 înainte de sosirea în această ţară, care anul trecut a permis numai un pelerinaj foarte limitat, scrie Agerpres.

 

Pelerinajele de la Mecca și  Medina, permise doar celor vaccinați împotriva COVID-19

 

Inclusiv cei însărcinaţi cu organizarea şi lucrătorii care se ocupă de instalaţiile religioase şi sanitare din oraşele sfinte vor trebui să fie vaccinaţi înainte de începerea ''Haji'', pelerinajul anual de la Mecca, ce se va desfăşura în luna iulie.

Fiecare musulman apt fizic şi care îşi permite din punct de vedere economic este obligat să participe la acest pelerinaj cel puţin o dată în viaţă.

În afara pelerinajului anual, milioane de musulmani din întreaga lume obişnuiesc să viziteze Arabia Saudită pe parcursul întregului an pentru Umrah, un pelerinaj mai mic la Marea Moschee de la Mecca şi la moscheea Profetului Mahomed la Medina.

 

OMS avertizează că pandemia ar putea continua după 2021

 

Este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta, consideră Organizația Mondială a Sănătății. Potrivit lui Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, scenariul potrivit căruia pandemia va sfârși în 2021 este unul nerealist.

 „Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului”, a declarat oficialul OMS. „Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii”, a adăugat Michael Ryan.Lovitură fără precedent pentru Diana Șoșoacă! Ce nu va mai avea voie să facă timp de trei luni în Parlamentul României? Va fi sancționată drastic

În prezent, OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.

Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deşi au existat „provocări uriaşe” în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere.

Citeşte mai multe despre:   Mecca,   COVID-19,   Arabia Saudita