Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Arestată pentru că a vorbit prea tare la telefon într-un tren. Timp de 16 ore! (VIDEO)

Arestată pentru că a vorbit prea tare la telefon într-un tren. Timp de 16 ore! (VIDEO)

Toţi cei care apelează la mijloacele de transport în comun ştiu foarte bine cât de enervante pot fi unele momente, fie că vorbim despre copii răsfăţaţi care nu se opresc din plâns, despre grupuri gălăgioase de adolescenţi, sau despre geamuri închise în toiul verii. Unul dintre cele mai enervante lucruri este însă, fără îndoială, o conversaţie gălăgioasă la telefonul mobil, lucru dovedit de altfel şi de unele studii.

Când „momentul” durează ore întregi şi se consumă într-un tren, putem vorbi despre o zi cu adevărat ghinionistă. Asta au păţit călătorii unui tren care făea legătura între Oakland, California şi Salem, Oregon. Femeia care a reuşit să-i calce pe nervi a fost, în final, arestată.

Lakeysha Beard, o femeie în vârstă de 39 de ani, a fost acuzată de tulburarea liniştii publice pentru că a vorbit prea tare la telefon timp de nici mai mult nici mai puţin de 16 ore. Călătorii au rugat-o în repetate rânduri să vorbească mai încet, însă răspunsul acesteia a venit sub forma unor injurii.

Conform unor călători care au trecut prin nefericita experienţă, femeia a refuzat să încheie conversaţia chiar şi după ce pasagerii au fost rugaţi să-şi oprească telefoanele mobile.

Sătui de comportamentul femeii, câţiva călători au sunat la poliţie. Cu câteva staţii înainte de destinaţia finală, trenul a staţionat circa 20 de minute, timp în care poliţiştii au arestat-o pe tânăra gălăgioasă.

În apărarea sa, Lakeysha Beard a declarat pentru katu.com că vorbea, într-adevăr, la telefon, dar că nu înţelege de ce a trebuit să fie coborâtă din tren. Tânăra a catalogat întregul incident drept „nerespectuos”.

Arestată pentru 16 ore gălăgioase la telefon

Citeşte mai multe despre:   arestata,   telefon,   tren,   California
 
 
 
Loading...