Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Argentina: Carantina obligatorie, prelungită cu două săptămâni

CORONAVIRUS | Argentina: Carantina obligatorie, prelungită cu două săptămâni

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 30 Mar 2020, 09:49
CORONAVIRUS | Argentina: Carantina obligatorie, prelungită cu două săptămâni FOTO: Pixabay.com Externe

Președintele Argentinei, Alberto Fernandez, a declarat duminică seară că țara va rămâne în carantină totală până pe 12 aprilie.

Măsura a fost luată pentru a limita răspândirea pandemiei cu noul coronavirus.

„Vom extinde carantina până se termină Paștele”, a anunțat Alberto Fernández într-o emisiune televizată, după ce a primit avizul comitetului de experți în domeniul sănătății și al oamenilor de știință care au recomandat în unanimitate să extindă carantina totală în țară.

Președintele Argenitinei a adăugat că, în comparație cu alte țări care au reacționat mai târziu la pandemie, țara sa merge bine, scrie presa internațională.

Acesta a avertizat comunitatea de afaceri că va fi foarte greu pentru cei care încalcă acordurile de preț și pentru cei care concediază oamenii.

În Argentina 820 de persoane au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, dintre acestea 20 s-au stins din viață. Cu toate acestea, 91 de persoane s-au recuperat.

Reamintim că acesta nu este singurul stat care a extins carantina.

Și Franța a anunțat, vineri, prelungirea izolării cu două săptămâni, până pe 15 aprilie.

Premierul Edouard Philippe a declarat că țara sa se află la începutul unui val epidemic și regulile impuse de autorități trebuie să fie respectate cu strictețe.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a ridicat izbuncnirea de coronavirus la nivelul pandemie. Sunt peste 722.000 de cazuri la nivel global, peste 151.700 dintre acestea recuperate. Numărul deceselor a depășit de 33.900 de oameni.

România a ajuns la 1.815 de cazuri de COVID-19, cu 55 depistate doar de la ultima informare. La ATI sunt internați 52 pacienți.

Dintre cele 1.292 de cazuri, 206 au fost declarate vindecate și externate. Din nefericire, alte 43 persoane s-au stins din viață.

De asemenea, amintim că, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.213 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. Alte 162.374 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Citeşte mai multe despre:   Argentina,   coronavirus