Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Armata rusă a anunțat că a bombardat luni zece ținte ale Statului Islamic în Siria

Armata rusă a anunțat că a bombardat luni zece ținte ale Statului Islamic în Siria

Un articol de: - 05 Oct 2015, 22:52
Foto: rtv.net Externe

Armata rusă a anunțat că a bombardat luni zece ținte ale grupării jihadiste Stat Islamic, aceasta fiind a șasea zi a intervenției sale pe teritoriul sirian, informează Agerpres.

Aceste atacuri sunt primele pe care forțele aeriene ruse le-au desfășurat în zona capitalei siriene.

Bombardiere tactice și avioane de atac la sol ale aviației ruse au efectuat 15 misiuni, a informat Ministerul rus al Apărării.

"Zece ținte teroriste au fost bombardate", se arată într-un comunicat al Ministerului.

Moscova afirmă că a distrus posturi de comandă în provincia Alep, o poziție a combatanților SI, douăzeci de tancuri și două depozite de muniție în estul provinciei Homs, precum și 30 de mașini și vehicule blindate în provincia Idleb.

În plus, atacurile au vizat și două poziții ale ISIS situate în zona montană a provinciei Damasc, aici fiind distruse un post de comandă al jihadiștilor și un nod de comunicație.

Rusia a declanșat săptămâna trecută o campanie de lovituri aeriene în Siria, afirmând că loviturile țintesc pozițiii ale ISIS. Pe de altă parte Ankara și aliații săi occidentali acuză că atacurile sunt îndreptate asupra forțelor siriene moderate.

Citeşte mai multe despre:   siria,   bombardamente,   Rusia
 
Loading...