Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Atac armat pe aeroportul din Frankfurt: Doi militari americani au fost ucişi

Atac armat pe aeroportul din Frankfurt: Doi militari americani au fost ucişi

Doi soldaţi americani au fost împuşcaţi mortal, miercuri, într-un incident petrecut pe aeroportul din Frankfurt, în care a fost implicat un autobuz al armatei. Potrivit autorităţilor locale, citate de CNN, o a treia persoană a fost grav rănită. Un suspect a fost deja reţinut în acest caz. Un oficial militar american a declarat că potrivit informațiilor din acest moment două persoane au fost ucise inclusiv șoferul autobuzului. Deocamdată nu se știu prea multe detalii despre șofer, dacă este de naționalitate germană sau americană și nici dacă era militar sau civil.

Surse militare americane au declarat că cele două persoane ucise sunt militari americani de la baza Lakenheath din Marea Britanie. Armata americană nu a dorit să comenteze asupra destinației celor doi militari însă a menționat că aceștia se deplasau cu ajutorul zborurilor comerciale.

Atac pe aeroportul din Frankfurt



Citeşte mai multe despre:   aeroport,   atac,   militari
 
 
 
Loading...