Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Atac armat într-o sinagogă din SUA: Sunt mai multe victime (VIDEO)

Atac armat într-o sinagogă din SUA: Sunt mai multe victime (VIDEO)

Un articol de: B1.ro - 27 Oct 2018, 18:32
Externe

Un atacator a deschis focul sâmbtătă într-o sinagogă din orașul american Pittsburgh, informează BBC. 

Atacul a avut loc în jurul orei locale 10, la sinagoga Tree of Life Congregation, în timpul unei slujbe. 

Potrivit CBS News, cel puțin opt persoane au fost ucise în acest atac, iar atacatorul a fost prins și se află în custodia poliției. 

De asemenea, sursa citată mai precizează că printre răniți se află un polițist care a fost împușcat în mână, însă viața acestuia nu este pusă în pericol. 

Autoritățile le-au transmis locuitorilor din zonă sau celor care voiau să vină la sinagogă să stea departe de lăcașul de cult până la rezolvarea situației. 

Într-un mesaj publicat pe Twitter, președintele american Donald Trump a precizat că urmărește cu atenție acest caz. 

”Urmăresc evenimentele care se desfășoară în Pittsburgh, Pennsylvania. Oamenii legii intervin. Oamenii din zona Squirrel Hill trebuie să rămână într-un loc sigur. Se pare că mai multe persoane au murit. Feriți-vă de atacator. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!”, a scris Trump pe Twitter. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Atac armat într-o sinagogă din SUA: Sunt mai multe victime

Citeşte mai multe despre:   SUA,   Donald Trump
 
 
 
Loading...