Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Atacuri aeriene americane, în Siria, asupra unei locații folosite de miliții sprijinite de Iran. Este prima lovitură cunoscută a armatei SUA, de la instalarea administrației Biden (VIDEO)

Atacuri aeriene americane, în Siria, asupra unei locații folosite de miliții sprijinite de Iran. Este prima lovitură cunoscută a armatei SUA, de la instalarea administrației Biden (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 26 Feb 2021, 09:55
Atacuri aeriene americane, în Siria, asupra unei locații folosite de miliții sprijinite de Iran. Este prima lovitură cunoscută a armatei SUA, de la instalarea administrației Biden (VIDEO) foto: Hepta.ro / Zuma Press / Michael Reynolds - Pool Via Cnp Externe

Armata SUA a efectuat mai multe atacuri aeriene în Siria, joi, și a lovit o locație folosită de două miliții sprijinite de Iran, în replică la atacurile cu rachete asupra forțelor americane ce s-au desfășurat în regiune în ultimele două săptămâni. Un oficial al Statelor Unite a precizat, pentru CNN, că mai mulți militanți au fost uciși.

Prima acțiune militară în mandatul președintelui american Joe Biden: Armata SUA, atacuri aeriene în Siria asupra unei locații folosite de miliții sprijinite de Iran

 

Loviturile, care reprezintă prima acțiune cunoscută a armatei americane în timpul administrației Joe Biden, au stârnit rapid criticile unor democrați. Deși locația respectivă nu avea legătură directă cu atacurile cu rachete, Lloyd Austin, șeful Pentagonului, s-a arătat „încrezător” că a fost folosită de căre aceleași miliții șiite sprijinite de Iran care au lansat rachete asupra forțelor SUA și ale coaliției.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a declarat că atacurile au fost desfășurate „la îndrumarea președintelui Biden” și că au fost autorizate nu numai ca replică la atacurile recente asupra forțelor americane și ale coaliției, ci și pentru a răspunde „amenințărilor continuate” la adresa personalului.

„În mod specific, loviturile au distrus multiple unități aflate la punctul de trecere a frontierei, folosite de o serie de grupări de militanți sprijinite de Iran, inclusiv Kata`ib Hezbollah și Kata`ib Sayyid al Shudada”, a precizat Kirby. „Operațiunea transmite un mesaj clar; Președintele Biden va acționa pentru a proteja personalul coaliției americane. În același timp, am acționat de o manieră deliberată care are ca obiectiv dezescaladarea situației generale atât în estul Siriei, cât și în Irak”, a mai spus oficialul de la Pentagon.

Se crede că locația folosită de forțele SUA era folosită ca parte din operațiunea de contrabandă cu arme a milițiilor, conform unui oficial american. Loviturile au fost efectuate pentru a degrada capacitatea grupărilor de a pune în scenă atacuri, dar și pentru a transmite un mesaj ferm în replică la atacurile recente, mai spune același oficial.

Joe Biden, președintele SUA, au autorizat atacul joi dimineață, la recomandarea făcută de un oficial de la Pentagon.

„Suntem încrezători în ținta pe care am ochit-o”, a subliniat Secretarul american al Apărării. „Știm ce am lovit. Am permis și am încurajat irakienii să investigheze și să dezvolte informații, iar acest lucru ne-a fost de mare ajutor în rafinarea țintei”, a mai spus Lloyd Austin.

 

Cel mai bun drob de miel. Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit rețeta bunicii sale. Ce SECRET ascunde

Citeşte mai multe despre:   Joe Biden,   Siria,   Armata SUA