Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Atentate în China: Doi morți și 5 răniți în urma unei explozii

Atentate în China: Doi morți și 5 răniți în urma unei explozii

Presa din China anunță că în urma unui atentat, care a avut loc în apropierea unor clădiri guvernamentale din provincia Jiangxi, estul Chinei, comis de un sătean nemulțumit, două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, relatează BBC.

Potrivit sursei menționate, bombele au fost amplasate în câteva mașini, după care au fost detonate în apropierea unei parcări a primăriei din provincie, rănind cinci persoane. Câteva minute mai târziu, încă o explozie a izbucnit în fața Administrației pentru siguranță alimentară și medicamente din arondimentul Linchuan.

Autorul atentatului ar fi fost nemulțumit de o procedură judiciară în curs împotriva sa, potrivit BBC.

La începutul lunii mai, mai multe persoane au fost rănite într-o bancă din provincia Gansu, după ce un fost angajat al instituției a amplasat mai multe bombe în interiorul clădirii.

Citeşte mai multe despre:   atentate,   China,   explozie,   barbat
 
 
 
Loading...