Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Autoritățile americane au suspendat toate zborurile dintre SUA și Venezuela

Autoritățile americane au suspendat toate zborurile dintre SUA și Venezuela

Un articol de: Redacția B1.ro - 15 Mai 2019, 23:48
Externe

Autorităţile americane au anunţat miercuri suspendarea legăturilor aeriene ale companiilor americane şi străine dintre SUA şi Venezuela, dat fiindcă nu se mai întrunesc condiţiile de securitate necesare pentru protecţia pasagerilor, avioanelor şi echipajelor acestora, transmite AFP preluată de Agerpres.

Secretarul însărcinat cu securitatea naţională a luat această decizie „pe baza evaluării condiţiilor de securitate actuale din Venezuela, iar secretarul de stat (n.r. - Mike Pompeo) şi-a dat consimţământul", potrivit unui ordin dat publicităţii de departamentul american al transportului.

Ministerul a adăugat că acest ordin îl completează pe cel publicat pe 1 mai, care interzicea survolul teritoriului venezuelean sub 7.900 de metri altitudine, din aceleaşi motive de siguranţă şi securitate.

Compania aeriană American Airlines a anunţat deja pe 28 martie suspendarea pe termen nelimitat a zborurilor dinspre şi spre Venezuela după ce iniţial, la mijlocul lunii martie, impusese o suspendarea temporară similară, pe motivul riscurilor pentru securitate generate de criza instituţională din Venezuela.

Compania American Airlines asigura în mod obişnuit trei zboruri zilnice din Miami spre Venezuela, dintre care două cu destinaţia Caracas. 

Citeşte mai multe despre:   SUA,   Venezuela
 
 
 
Loading...