Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Autoritățile din Finlanda, pe urmele unor grupuri de români care jefuiesc benzinării în sudul țării

Autoritățile din Finlanda, pe urmele unor grupuri de români care jefuiesc benzinării în sudul țării

Autoritățile finlandeze au prins în flagrant delict, duminică seară, mai mulți români care încercau să jefuiască benzinării self-service din sudul țării.

Patru cetățeni de orgine română au încercat să forțeze caseta cu bani a unei pompe de benzină self-service din orașul Hausjarvi, potrivit unui martor care a alertat poliția.

Cânt au observat echipajul de poliție, doi dintre bărbați au fugit în pădure, iar un altul a fost găsit ascunzându-se într-un șanț. Aceștia au fost prinși în cele din urmă de autoritățile finlandeze, însă al patrulea a reușit să fugă cu un autoturism înmatriculat în Bulgaria, potrivit AFP.

Un reprezentant al poliției a declarat că mai multe benzinării de acest tip au fost jefuite de grupuri de români în sudul Finlandei.

"Grupurile de români se pricep foarte bine să deschidă aceste aparate. Este clar că s-au specializat în astfel de lovituri. În unele cazuri doar au încercat, dar în altele chiar au reuşit să fugă cu banii", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției.

Citeşte mai multe despre:   Finlanda,   hoti,   romani