Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Toți românii din Franța trebuie să știe asta: Coduri portocaliu și roșu de ploi abundente, furtuni și inundații

Toți românii din Franța trebuie să știe asta: Coduri portocaliu și roșu de ploi abundente, furtuni și inundații

Un articol de: Redacția B1.ro - 23 Oct 2019, 17:53
Externe

Franța este sub alertă ridicată din cauza ploilor și furtunilor abundente ce ar putea duce la inuntații! Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare de călătorie pentru Franța în care avertizează românii privind riscurile la care se expun dacă se află în Hexagon.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile competente şi serviciul meteorologic al Aeronauticii militare franceze, începând cu data de 23 octombrie 2019, pentru Departamentele din sudul Franţei: Bouches-du-Rhône, Var, Vaucluse, Tarn, Gard, Hérault, Aveyron, Aude, Pyrénée Orientales, Corsica de Sud și de Nord s-au emis coduri portocaliu și roșu de ploi abundente, furtuni, inundații și intensificări ale vântului (la rafală cu viteze între 90 și 120 km/oră).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755 și Consulatului General al României la Marsilia: + 33491221741, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General ale României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General ale României la Lyon: +33643627736 și Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcție de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.rohttp://marsilia.mae.rohttp://lyon.mae.rohttp://strasbourg.mae.rowww.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Citeşte mai multe despre:   Franta
 
Loading...