Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Avion al Air France, aterizare forțată după ce membri ai echipajului au fost răniți în urma unor turbulențe puternice

Avion al Air France, aterizare forțată după ce membri ai echipajului au fost răniți în urma unor turbulențe puternice

Un articol de: - 05 Noi 2014, 09:23
Externe
Un avion de tip Airbus A380 al companiei Air France, care efectua un zbor către New York, a fost nevoit să se întoarcă din drum şi să aterizeze pe Aeroportul Paris-Charles de Gaulle, după ce a fost afectat de turbulențe puternice, iar trei membri ai echipajului au fost răniți ușor.

După aproximativ o oră de zbor, avionul a întâmpinat "rafale de vânt foarte puternice" care l-au obligat să se întoarcă din drum, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, potrivit Bloomberg.

Zborul AF006 se afla deasupra Marii Britanii, "în faza de ascensiune".

O parte a pasagerilor a putut lua alt zbor, mai târziu, iar ceilalţi urmau să plece la New York miercuri.
 
 
 
Loading...