Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Avionul de pasageri conceput de Moscova să rivalizeze cu Airbus şi Boeing, dar pe care nu-l vrea nimeni...decât compania aeriană de stat rusă

Avionul de pasageri conceput de Moscova să rivalizeze cu Airbus şi Boeing, dar pe care nu-l vrea nimeni...decât compania aeriană de stat rusă

Un articol de: George Lupu - 19 Feb 2020, 18:45
Foto: Avion "Sukhoi Superjet 100" (sursă: Wikipedia) Externe

În 2020, Rusia nu a primit nicio comandă pentru avionul "Sukhoi Superjet 100", conceput să rivalizeze cu Airbus, Boeing, Bombardier şi Embraer, singura sursă de venit fiind un contract pe termen lung semnat cu compania aeriană de stat rusă Aeroflot, arată Reuters.

Avionul, intrat în serviciul activ în anul 2011, a fost primul avion de pasageri construit de Rusia după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Moscova investind miliarde de dolari în dezvoltarea lui şi fiind planificată vânzarea câtorva sute de aparate.

El a avut, însă, un istoric problematic, cel mai recent episod având loc chiar în 2019, atunci când un "Sukhoi Superjet 100" s-a prăbuşit lângă Moscova, 41 de persoane murind. Problemelor de performanţă li s-au mai adăugat şi întârzierile cu livrarea pieselor de schimb sau serviciile de reparaţii deficitare.

Astfel că, în momentul de faţă, doar 142 de aparate se afla în serviciu activ. Singura companie care cumpără avioane "Sukhoi Superjet 100" este Aeroflot, care va trebui să primească încă 100 de aparate până în 2026.

Mai mult decât atât, chiar şi avioanele vândute în afara Rusiei sunt, gradual, ţinute la sol sau vândute. Compania irlandeză CityJet a sistat utilizarea celor şapte avioane "Sukhoi Superjet 100" pe care le cumpărase, iar compania mexicană Interjet a precizat că vrea să-şi vândă cele 22 de aparate.

Citeşte mai multe despre:   Aeroflot,   Sukhoi