Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Donald Trump, la un pas de fi vizat de o anchetă penală. Ce opțiuni mai are președintele american pentru a se apăra

Donald Trump, la un pas de fi vizat de o anchetă penală. Ce opțiuni mai are președintele american pentru a se apăra

Un articol de: Tudor Ionescu - 02 Dec 2019, 18:38
Sursă foto: Hepta.ro Externe

Membri democrați ai Camerei Reprezentanților a Statelor Unite intenţionează să iniţieze o anchetă penală săptămâna aceasta pe numele lui Donald Trump după mai multe săptămâni de audieri televizate în cazul unei presupuse tentative de şantaj a preşedintelui american în legătură cu Ucraina, relatează CNN.

Decizia în acest sens ar urma să fie luată miercuri de către Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor la a cărei şedinţă nu va participa nici Donald Trump şi nici avocaţii acestuia.

În situaţia (foarte probabilă) în care Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor să ia decizia de punere sub acuzare a lui Donald Trump, atunci va urma un vot de suspendare din funcție a președintelui american cândva înainte de Crăciun.

Iar votul de suspendare s-ar da în Senat (o cameră dominată de Partidul Republican, din care provine Donald Trump). În cazul (foarte improbabil) în care Senatul va fi de acord cu suspendarea lui Donald Trump, atunci va exista chiar posibilitatea demiterii din funcţie a preşedintelui american.

Săptămânile trecute, Camera Reprezentanţilor (dominată de Partidul Republican) a susţinut mai multe audieri ce-l vizau pe Donald Trump. Printre cei audiaţi s-a numărat şi ambasadorul Statelor Unite la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, care a confirmat suspiciunile de tentativă de şantaj făcute de Donald Trump asupra preşedintelui Ucrainei, Volodymyr Zelensky.

Potrivit lui Gordon Sondland, preşedintele Donald Trump a condiţionat de favoruri personale ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari ce ar fi trebuit acordat Ucrainei. Favorurile personale fiind în măsură să-l ajute să câştige şi alegerile din 2020.

Mai mult decât atât, o vizită a preşedintelui ucrainean la Casa Albă nu ar fi putut avea loc decât dacă Volodymyr Zelensky ar fi fost de acord cu reluarea investigaţiilor asupra  controversatei companii "Burisma Holdings".

De asemenea, potrivit ambasadorului Statelor Unite la Uniunea Europeană, de aceste presupuse tentative de şantaj ar fi ştiu mai mulţi înalţi oficiali american. Printre ei s-ar număra Mike Pompeo (Secretarul de Stat), Rick Perry (Secretarul pe Energie), Mike Pence (vicepreşedinte) şi alţii.

Președintele american este acuzat că a făcut presiuni asupra preşedintelui ucrainean să demareze o anchetă asupra lui Joe Biden, un foarte probabil adversar al său la prezidențialele din 2020.

În timpul conversației, Donald Trump i-ar fi făcut o „promisiune” lui Volodymyr Zelensky, încurajându-l să deschidă o investigație asupra lui Hunter Biden. 

Discuția telefonică a fost, însă, interceptată de serviciile de informaţii americane și urmată de un denunț intern.

  • De ce informaţii ar fi interesat Donald Trump cu privire la relaţia fiului lui Joe Biden cu compania energetică Burisma, din Ucraina

Hunter Biden (fiul lui Joe Biden) a fost criticat pentru faptul că a fost membru al comitetului de administraţie al companiei energetice ucraineane, Burisma Holdings, o companie cu legături directe cu Federaţia Rusă. Asta în timp ce Administraţia Obama (din care chiar tatăl lui Hunter Biden făcea parte) impunea sancţiuni economice Federaţiei Ruse pentru anexarea Pen. Crimeea şi pentru crearea de instabilitate în estul Ucrainei.

Ulterior, chiar fostul vicepreşedinte american Joe Biden a recunoscut public că l-a constrâns pe preşedintele al Ucrainei de la acea dată pentru a-l concedia pe procurorul ucrainean care investiga corupţia din compania Burisma Holdings.

Citeşte mai multe despre:   Donald Trump,   volodymyr zelenskyi,   Burisma Holdings
 
Loading...