Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Incendiu major în apropiere de Atena. Au fost mobilizați sute de pompieri şi zeci de autospeciale (FOTO)

Incendiu major în apropiere de Atena. Au fost mobilizați sute de pompieri şi zeci de autospeciale (FOTO)

Un articol de: Tudor Ionescu - 13 Aug 2019, 18:05
Sursă foto: Twitter / Civil Protection GR Externe

Un număr de 227 de pompieri, 75 de autospeciale, cinci elicoptere şi şase avioane au fost mobilizate, marţi, de către autorităţile elene din Insula Evia pentru a combate un incendiu major de vegetaţie, relatează ERT.

În plus, au fost evacuate aproximativ 500 de persoane din cel puţin două localităţi situate în zona centrală a insulei. De asemenea, la cererea autorităților elene, au fost aduse stingătoare de aeriene din Italia și Croația.

"Sunt flăcări peste tot şi este greu să respiri...curţile caselor sunt în flăcări. Vom ordona mai multe evacuări dacă va fi nevoie", a precizat primarul localităţii Dirfys-Messapia pentru postul elen ERT.

Fumul a fost atât de gros, încât a acoperit şi capitala Atena.

"Flăcările sunt de 20-30 de metri înălţime...nici măcar nu poţi vedea Soarele. M-am temut pentru viaţa mea. Puteai să simţi căldura de la 250 de metri", a precizat pompierul voluntar, Panos Agiannitis.

Până la această oră, autorităţile elene nu au raportat victime, aşteptările fiind şi că vântul să se mai domolească seara.

Insula Evia este una dintre numeroasele destinaţii pentru care Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, luni, avertisment pentru de risc ridicat de incendii de vegetaţie.

Celelalte destinaţii sunt:

  • Attica
  • Korinthia
  • Argolida
  • Viotia
  • Insulele Sporade
  • Evros
  • Insula Limnos
  • Insula Skyros

Sursă foto: Twitter / Civil Protection GR

Sursă foto: Twitter / Civil Protection GR

Sursă foto: Twitter / Civil Protection GR

Foto: Localizarea insulei Evia (sursă foto: Google Maps)

 
 
 
Loading...