Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Rusia a lansat prima centrală nucleară plutitoare din lume. Pleacă într-o călătorie de 5.000 de kilometri (FOTO)

Rusia a lansat prima centrală nucleară plutitoare din lume. Pleacă într-o călătorie de 5.000 de kilometri (FOTO)

Un articol de: Tudor Ionescu - 23 Aug 2019, 15:42
Foto: Centrala "Akademik Lomonosov" (sursă: hepta.ro) Externe

Rusia a lansat la apă prima centrală nucleară plutitoare, aceasta urmând să plece din portul Murmansk într-o călătorie lungă de 5.000 de kilometri, până în portul estic Chukotka, relatează BBC.

Drumul va fi, practic, lung cât aproape toată coasta nordică a Rusiei.

Potrivit agenţiei ruse atomice "Rosenergoatom", scopul centralei nucleare plutitoare "Akademik Lomonosov" este de a îmbunătăţi alimentarea cu energie în zonele izolate. În plus, va alimenta cu energie platforme petroliere din teritoriul arctic controlat de Rusia (sau din Zona Economică Exclusivă (EEZ). 

Ea ar mai putea fi folosită şi pentru alimentarea unei centrale de desalinizare, care la rândul ei să producă apă potabilă.

Nava "Akademik Lomonosov" are două reactoare nucleare şi o viteză de 4-5 noduri (7-9km/h). De asemenea, are o lungime de 140 de metri, o lăţime de 30 de metri şi o durată de utilizare estimată la 40 de ani.

Foto: Panou de comandă din interiorul centralei nucleare plutitoare "Akademik Lomonosov" (sursă foto: hepta.ro)

Lansarea vine la doar două săptămâni de la exlozia rachetei secrete, cu propulsie nucleare, din regiunea Arkhangelsk, la o bază militară aflată la doar 30 de kilometri de oraşul Severodvinsk. În urma exploziei, cinci cercetători şi-au pierdut viaţa.

Există, însă, şi păreri care nu susţin proiectul.

Organizaţia Greenpeace priveşte proiectul ca fiind unul cu risc ridicat din cauza faptului că va opera într-un mediu cu o climă aspră. Un alt argument folosit de Greenpeace este istoricul accidentelor nucleare al Rusiei şi că misiunea centralei plutitoare creşte riscul poluării zonei arctice.

Foto: Centrală "Akademik Lomonosov" (sursă foto: Twitter / @RosatomGlobal)

 

Foto: Centrală "Akademik Lomonosov" (sursă foto: Twitter /  @RALee85l)

 
 
Loading...