Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Barack Obama, despre China: Suntem preocupaţi în legătură cu respectarea drepturilor omului

Barack Obama, despre China: Suntem preocupaţi în legătură cu respectarea drepturilor omului

Un articol de: - 10 Noi 2014, 15:17
Externe

Preşedintele american Barack Obama a făcut apel luni la respectarea drepturilor omului şi a libertăţii presei în China, adăugând că prioritară este evitarea violenţelor la Hong Kong, informează AFP.

Obama a cerut respectarea drepturilor omului şi a libertăţii presei în China, afirmând că "Statele Unite sunt favorabile unei Chine prospere, paşnice şi stabile. Nu ne aşteptăm ca Beijingul "să urmeze modelul american în toate situaţiile. Dar suntem în continuare preocupaţi în legătură cu respectarea drepturilor omului", a declarat liderul american.

De asemenea, liderul de la Casa Albă a apreciat că prioritară este evitarea violenţelor la Hong Kong, unde manifestanţii cer introducerea votului universal.

”Mesajul nostru principal a fost să obţinem asigurări că violenţa va fi evitată. Situaţia între China şi Hong Kong este complicată din punct de vedere istoric şi se află într-o perioadă de tranziţie", a declarat Obama, la deschiderea summitului Asia-Pacific (APEC).

Pledând pentru consolidarea relaţiilor între Washington şi Beijing, preşedintele american a anunţat un acord privind extinderea vizelor pentru chinezii care merg să studieze sau să lucreze în Statele Unite.

"Acordul (cu privire la vize) ne-ar putea ajuta să creştem cifrele", a spus Barack Obama, precizând că preşedintele chinez Xi Jinping a jucat un rol de "partener" în acest dosar.

Citeşte mai multe despre:   Barack Obama,   China
 
 
 
Loading...