Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Barack Obama, dispus să repete o intervenţie similară celei în care a fost ucis Osama bin Laden

Barack Obama, dispus să repete o intervenţie similară celei în care a fost ucis Osama bin Laden

Preşedintele american Barack Obama a declarat duminică că ar fi dispus să repete o intervenţie similară celei în care a fost ucis liderul organizaţiei teroriste Al-Qaida, Osama bin Laden, în cazul în care un alt lider terorist ar fi găsit în Pakistan, informează BBC News Online.
În interviul acordat BBC, Obama a declarat că Statele Unite au avut în vedere suveranitatea Pakistanului, dar nu pot permite unor "planuri active să se realizeze, fără să acţioneze".

Eliminarea liderului reţelei teroriste, într-un oraş-garnizoană din Pakistan, la 2 mai, a tensionat relaţiile între aceste două ţări aliate.

Potrivit preşedintelui, în cazul în care unul dintre liderii Al-Qaida sau liderul taliban, mollah-ul Omar, ar fi descoperiţi într-un loc din Pakistan sau alt teritoriu suveran, Statele Unite vor acţiona unilateral, dacă este nevoie.

"Misiunea noastră este să asigurăm securitatea Statelor Unite", a declarat Barack Obama.

"Respectăm foarte mult suveranitatea Pakistanului. Dar nu putem permite cuiva care planifică, în mod activ acest lucru, să ne ucidă oamenii sau aliaţii", a continuat președintele american.

Duminică seară, Barack Obama va pleca într-o vizită în Europa, în state precum Irlanda, Marea Britanie, Franţa şi Polonia, pentru a discuta despre tensiunile din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, războiul din Afganistan şi criza, care a obligat guvernele europene să adopte măsuri de austeriate.

Citeşte mai multe despre:   Barack Obama,   Osama bin Laden,   terorism,   al-qaida,   pakistan,   atentat terorist
 
 
 
Loading...