Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Barack Obama, într-un turneu european: Prima oprire, Irlanda, în satul natal al unui strămoș

Barack Obama, într-un turneu european: Prima oprire, Irlanda, în satul natal al unui strămoș

Președintele american, Barack Obama, va începe un turneu european timp de o săptămână, relatează BBC. Prima țară în care se  va opri președintele este Irlanda, unde va vizita locul de naștere a unuia dintre strămoșii săi.

De asemenea, Barack Obama va vizita și Anglia, Franța și Polonia. Barack Obama va ateriza la ora locală 9:45 (11:45 ora României) la Dublin, unde va fi fi întâmpinat de omologul său, Mary McAleese și cu premierul Enda Kenny.

Pentru vizita lui Obama au fost invitați toți locuitorii din Moneygall, locul natal al lui Falmouth Kearney, unul dintre strămoșii săi.

După vizita la Moneygall, Barack Obama va reveni la Dublin pentru a susține un discurs în aer liber în centrul orașului.

După atentatul comis în Irlanda de Nord și după ce forțele speciale americane l-au ucis pe liderul Al-Qaida, Osama bin Laden, autoritățile irlandeze s-au pregătit din timp și și-au luat măsuri stricte de securitate.

Marți Obama va pleca spre Londa, pentru o vizită de trei zile, după care se va îndrepta spre Franța, pentru a participa la summitul G8.

Citeşte mai multe despre:   Barack Obama,   vizita,   Irlanda,   Franta,   Polonia
 
 
 
Loading...