Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Barack Obama o va nominaliza pe Janet Yellen în funcţia de preşedinte al Rezervei Federale

Barack Obama o va nominaliza pe Janet Yellen în funcţia de preşedinte al Rezervei Federale

Barack Obama va anunța miercuri nominalizarea lui Janet Yellen în funcția de preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, aceasta fiind prima femeie care va ocupa această funcţie în istoria de 100 de ani a băncii centrale americane, transmite time.com.

Casa Albă a anunțat că președintele Obama va anunţa nominalizarea în cursul zilei de miercuri, 9 octombrie, la Washington.

Mandatul actualului preşedinte al Fed, Ben Bernanke, va expira la 31 ianuarie.

Yellen a fost membru în Consiliul Guvernatorilor băncii centrale şi şeful echipei de consilieri pe probleme economice ai preşedintelui Bill Clinton. Mai târziu, ea a preluat preşedinţia Rezervei Federale din San Francisco şi a fost numită în 2010 de Obama în funcţia de vicepreşedinte al Fed, locul doi în ierarhia băncii centrale.

Citeşte mai multe despre:   Barack Obama,   presedinte