Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Bărbatul care a urcat pe Vârful Everest de 24 de ori (FOTO)

Bărbatul care a urcat pe Vârful Everest de 24 de ori (FOTO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 21 Mai 2019, 23:26
Sursă foto: Faceboo / Kami Rita Sherpa Externe

Un şerpaş nepalez a ajuns pe Vârful Everest, marţi, pentru a 24-a oară, depăşindu-şi astfel propriul record, relatează Deutsche Welle.

Doar în ultima săptămână, bărbatul a urcat de două ori pe muntele înalt de 8,850 de metri. Prima oară a ajuns în vârf pe 15 mai, pentru că ulterior să se întoarcă la bază, iar marţi să ajungă din nou în vârf, împreună cu un grup de alpinişti indieni.

Cu toate acestea, bărbatul în vârstă de 49 de ani a zis că înainte să se retragă, vrea să mai urce încă o dată pe Everest. El a mai escaladat, însă, şi alte vârfuri importante, precum K-2, Cho-Oyu, Manaslu şi Lhotse.

Recorduri de escaladare ale Vârfului Everest au fost stabilite de alţi doi şerpaşi nepalezi care l-au escaladat de câte 21 de ori înainte să se retragă.

Sursă foto: Faceboo / Kami Rita Sherpa

 
 
 
Loading...