Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Benjamin Netanyahu promite o anchetă amplă după „dezastrul teribil” din Israel. Cel puțin 45 de persoane au murit în tragedia de la festivalul religios Lag B`Omer, iar alte 150 au fost rănite (VIDEO)

Benjamin Netanyahu promite o anchetă amplă după „dezastrul teribil” din Israel. Cel puțin 45 de persoane au murit în tragedia de la festivalul religios Lag B`Omer, iar alte 150 au fost rănite (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 30 Apr 2021, 16:37
Benjamin Netanyahu promite o anchetă amplă după „dezastrul teribil” din Israel. Cel puțin 45 de persoane au murit în tragedia de la festivalul religios Lag B`Omer, iar alte 150 au fost rănite (VIDEO) foto: Hepta.ro / DPA Images / Jack Sanders Externe

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, a promis că o anchetă amplă după tragedia care a provocat zeci de victime. Cel puțin 45 de persoane au murit și alte 150 au fost rănite în busculada de la festivalul religios Lag B`Omer, care a atras zeci de mii de evrei ortodocși, iar prim-ministrul israelian spune că va fi efectuată o anchetă „serioasă”, care „să dea siguranța că un asemenea dezastru nu se va mai repeta niciodată”, potrivit BBC.

Cel puțin 45 de persoane au murit joi noapte la festivalul religios Lag B`Omer din Israel. Benjamin Netanyahu a mers vineri la locul tragediei

 

Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a deplasat vineri la locul tragediei, de lângă Muntele Meron, și a promis o anchetă 

„Au fost scene sfâșietoare aici. Oameni care au fost zdrobiți până la moarte, inclusiv copii”, a declarat Benjamin Netanyahu.

Este încă neclar ce a declanșat evenimentul dramatic, care s-a petrecut în jurul orei locale 1 AM. Cercetările preliminare arată că este vorba despre o structură de construcție care s-a prăbușit. Totuși, surse din poliția israeliană au declarat pentru publicația Haaretz că mai multe persoane au alunecat pe trepte, ceea ce a provocat căderea altor câteva zeci – această ipoteză nu a fost confirmată oficial.

Imaginile postate în mediul online arată mii de oameni care încercau să fugă printr-un pasaj îngust. Mesajele din difuzoare îndemnau mulțimea să se disperseze, înainte ca poliția să solicite  evacuarea completă a sitului.

 

 

Câțiva martori au criticat poliția pentru felul în care s-a desfășurat intervenția, susținând că tragedia s-a dezlănțuit abia atunci când au închis pasajul lat de doar trei metri.S-a stabilit data când va trece România la moneda euro! Adio "lei"!

„Era foarte aglomerat... oamenii trebuiau să coboare pe această rampă pentru a ieși”, a spus Shmuel, un participant în vârstă de 18 ani, pentru agenția de știri AFP.

„(Poliția, n.r.) a închis-o. Apoi au sosit mai mulți oameni, și tot mai mulți... și poliția nu i-a lăsat să iasă, așa că oamenii au început să cadă”, susține Shmuel.

Alți doi martori au afirmat pentru Haaretz că baricada poliției i-a împiedicat pe oameni să părăsească zona aglomerată.

„Eu... iau asupra mea responsabilitatea generală, pentru bune și pentru rele, și sunt pregătit pentru fiecare inspecție”, a declarat Shimon Lavi, șeful poliției regionale. Ulterior, el a afirmat pentru AFP că ofițerii săi au făcut tot ce era posibil într-o „noapte tragică”.

Alți oficiali din poliție au spus presei locale că oamenii au alunecat pe pasajul îngust și că tragedia a fost de necontrolat.

După incident, mii de ofițeri au fost trimiși în zonă, iar evenimentul a fost oprit.

Citeşte mai multe despre:   Israel,   Benjamin Netanyahu