Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Bilanț OMS: Ebola a provocat moartea a 4.493 de persoane, până la 12 octombrie

Bilanț OMS: Ebola a provocat moartea a 4.493 de persoane, până la 12 octombrie

Un articol de: - 16 Oct 2014, 11:26
Externe

4.493 de persoane au murit din cauza Ebola din cele 8.997 de cazuri înregistrate în șapte țări, până la data de 12 octombrie, potrivit celui mai recent bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), publicat miercuri la Geneva, informează AFP.

Cele șapte state afectate de febra hemoragică sunt Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania și SUA, state pe care OMS a decis să împartă în două grupe. Prima grupă fiind formată din cele mai afectate țări (Liberia, Sierra Leone și Guineea), iar a doua — din Nigeria, Senegal, SUA și Spania.

De la ultimul bilanț anunțat de OMS datele din Nigeria și Senegal a rămas neschimbate. Este vorba despre 20 de cazuri, dintre care opt mortale, în Nigeria, și un caz în Senegal, un student din Guineea a cărui vindecare a fost anunțată pe 10 septembrie.

În SUA, până la 12 octombrie au fost depistate două cazuri, iar Spania a înregistrat un caz de infectare, o asistentă care îngrijit doi misionari bolnavi repatriați la Madrid. De altfel, angajații din sănătate sunt cei mai afectați: 236 de morți din 427 de infecții în toate cele șapte țări.

Epidemia de Ebola a pornit din Guineea la sfârșitul anului 2013. Bilanțul anterior al OMS anunța 4.033 de morți până la 8 octombrie, din 8.399 de cazuri înregistrate. Potrivit unui studiu al OMS, Ebola atinge o rată a mortalității de 70%.

Citeşte mai multe despre:   ebola,   Spania
 
 
 
Loading...