Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Unul dintre cei mai bogați din lume intră în cursa internă a democraților pentru a îl concura pe Donald Trump pentru președinția Statelor Unite

Unul dintre cei mai bogați din lume intră în cursa internă a democraților pentru a îl concura pe Donald Trump pentru președinția Statelor Unite

Un articol de: Sebastian Pricop - 13 Noi 2019, 13:27
Foto: Hepta Externe

Michael Bloomberg, fost primar al orașului New York, a anunțat că va intra în cursa internă a Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din 2020. Cu o avere estimată la 53 de miliarde de dolari, acesta a decis să facă acest pas deoarece nu este mulțumit de candidații democrați pe care îi vede incapabili să îl învingă pe Donald Trump.

”Oficial înregistrat în Arkansas pentru a fi pe buletinul de vot în alegerile primare democrate”, a anunțat marți, pe Twitter, miliardarul în vârstă de 77 de ani.

”Trebuie să-l batem pe Trump. Ne-a înșelat în fiecare etapă”, a continuat Bloomberg.

Președintele republican Donald Trump a reacționat vineri cu dispreț față de anunțul unei posibile candidaturi a lui Michael Bloomberg, un septuagenar și miliardar, ca el. 

”Micul Michael va eșua”, a dat el asigurări, referindu-se la talia fostului primar, înalt de aproximativ 1,70 metri, affirmând însă că i-ar plăcea să-l înfrunte la urne. 

”Cred că-i va dăuna lui Biden”, care ocupă același culoar moderat, adăuga Trump.

Într-adevăr, cel mai afectat de acestă intrare a lui Bloomberg în cursa internă a democraților va fi fostul vicepreședinte Joe Biden care abordează un mesaj moderat similar celui ai fostului primar de New York. Poziția acestuia în fruntea cursei era oricum amenințată în urma unor prestații mai slabe la dezbateri sau a unor controverse privind politici susținute în trecut.

Biden este urma de aproape în cursa internă de senatorii Bernie Sanders și Elizabeth Warren, doi membri marcanți ai aripei progresiste din Partidul Democrat.

Fondator al agenției de știri financiare care-i poartă numele, Bloomberg este cotat drept al 9-lea cel mai bogat om din lume. De altfel această avere care îi va oferi capacități nelimitate de promovare va fi un atu important în încercarea de a recupera teren având în vedere că intră cu o întârziere de aproape un an față de competitorii săi în cursa electorală.

Citeşte mai multe despre:   Michael Bloomberg,   Donald Trump,   Joe Biden,   Statele Unite
Loading...