Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Bogdan Aurescu, întrevedere cu președintele Israelului, Reuven Rivlin și cu prim-ministrul supleant și ministrul apărării, Benjamin Gantz

Bogdan Aurescu, întrevedere cu președintele Israelului, Reuven Rivlin și cu prim-ministrul supleant și ministrul apărării, Benjamin Gantz

Un articol de: George Lupu - 03 Sep 2020, 13:49
Bogdan Aurescu, întrevedere cu președintele Israelului, Reuven Rivlin și cu prim-ministrul supleant și ministrul apărării, Benjamin Gantz Externe

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit joi cu Președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în cadrul celei de a doua zi a vizitei oficiale efectuate în Statul Israel.

În cadrul convorbirilor dintre cei doi oficiali a fost evocat stadiul excelent al cooperării bilaterale “în contextul relației privilegiate între România și Statul Israel, cu caracter strategic. Au fost abordate aspectele de interes comun pentru cele două părți, cu accent pe elementele care marchează cooperarea intensificată la nivel sectorial și în cadrul instituțiilor internaționale”, așa cum informează MAE, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit MAE, cei doi demnitari au salutat cooperarea excelentă dintre România și Statul Israel în contextul crizei epidemiologice, evocând necesitatea unirii eforturilor între națiuni în vederea combaterii efectelor negative ale pandemiei globale.

De asemenea, a fost apreciată în mod deosebit contribuția comunității de origine română din Israel la progresul societății israeliene, ministrul Aurescu punctând vocația sa de punte între cele două țări și necesitatea sprijinirii păstrării identității sale culturale române, mai ales în rândul tinerilor.

 

Oficialii au discutat și despre procesul de pace din Orientul Mijlociu

 Veste de ULTIMĂ ORĂ despre Corina Chiriac. S-a întâmplat chiar AZI

Oficialii au abordat  perspectivele Procesului de Pace din Orientul Mijlociu, fiind reiterate poziția României și disponibilitatea țării noastre de a sprijini evoluții pozitive în acest dosar.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a avut joi și o întâlnire cu Ofir Akunis, ministrul cooperării regionale, prilej cu care a fost reconfirmat interesul comun al celor două țări pentru intensificarea cooperării în sectoarele economice, cu accent pe necesitatea identificării de proiecte concrete care să stimuleze economiile celor două țări, inclusiv în domeniul științei, cercetării și inovării.

În cadrul vizitei oficiale, ministrul afacerilor externe român a mai avut miercuri, 2 septembrie, o întrevedere cu prim-ministrul supleant și ministrul apărării Statului Israel, Benjamin Gantz.

 

Cei doi oficiali au apreciat nivelul excelent al colaborării în domeniul apărării, reflectat de dialogul politico-militar și au subliniat potențialul cooperării în domeniul industriei de apărare. A fost exprimat interesul pentru consolidarea Dialogului Strategic în domeniul militar și pentru identificarea de noi oportunități de investiții în acest sector.

Demnitarii au avut discuții privind evoluțiile care țin de securitatea regională, cu accent pe Procesul de Pace din Orientul Mijlociu și perspectivele sale și dosarul nuclear iranian.

De asemenea, ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut o întâlnire, miercuri, cu Yair Lapid, liderul formațiunii Yesh Atid-Telem din Knesset. Discuțiile au inclus stadiul relațiilor româno-israeliene şi perspectivele dezvoltării acestora, precum şi Procesul de Pace şi situația de securitate din regiune.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat importanța diplomației parlamentare. Cei doi demnitari au reconfirmat, de asemenea, interesul pentru soluționarea pașnică a conflictului israeliano-palestinian, în contextul în care România susține soluția celor două state și reluarea negocierilor directe între părți.reuven

Citeşte mai multe despre:   mae,   bogdan aurescu,   benjamin ganz,   Reuven Rivlin