Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Boris Johnson DIVORŢEAZĂ, după 25 de ani de căsnicie. Fostul ministru de externe britanic şi-ar fi înşelat NEVASTA

Boris Johnson DIVORŢEAZĂ, după 25 de ani de căsnicie. Fostul ministru de externe britanic şi-ar fi înşelat NEVASTA

Un articol de: B1.ro - 07 Sep 2018, 20:48
Boris Johnson DIVORŢEAZĂ, după 25 de ani de căsnicie. Fostul ministru de externe britanic şi-ar fi înşelat NEVASTA Externe

Divorţ de răsunet în Marea Britanie. Boris Johnson, fost ministru de externe al Regatului Unit, şi soţia sa, Marina Wheeler, au anunţat vineri că s-au separat şi urmează să divorţeze.
"În urmă cu câteva luni, după 25 de ani de căsătorie, am decis că este în interesul nostru să ne despărțim", au transmis cei doi, într-un comunicat difuzat de agenția Press Association.

"Am convenit ulterior să divorţăm, iar acest proces este în curs de desfăşurare. În următorii ani, vom continua să ne susţinem cei patru copii în calitate de prieteni'', au precizat cei doi, adăugând că nu vor mai face alte comentarii pe acest subiect.

Anunţul vine după ce tabloidul The Sun a dezvăluit pe prima pagină că Boris Johnson şi soţia sa, de profesie avocat, ambii în vârstă de 54 de ani, nu mai trăiesc împreună.
Aceeaşi publicaţie a scris că despărțirea cuplului ar fi legată de o infidelitate a lui Boris Johnson care ar putea să-i amenințe ambițiile politice.

Marina Wheeler este a doua soție a lui Boris Johnson, cu care are patru copii. Fostul ministru a mai fost căsătorit cu Allegra Mostyn-Owen, pe care a cunoscut-o în perioada studenției la Oxford.
 

Citeşte mai multe despre:   Boris Johnson,   Marina Wheeler