Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Brian K. Kobilka și Robert J. Lefkowitz, laureații premiului Nobel pentru chimie pe anul 2012

Brian K. Kobilka și Robert J. Lefkowitz, laureații premiului Nobel pentru chimie pe anul 2012

Cercetătorii americani Brian K. Kobilka şi Robert J. Lefkowitz au primit, miercuri, premiul Nobel pentru chimie pe 2012, scrie BBC News.

Cercetarea celor doi clarifică despre cum resimt celulele din corpul uman mediul lor înconjurător. Munca lor s-a specializat pe studiul receptorilor cuplați cu proteinele G, un număr de proteine capabile să pătrundă prin pereții celulelor.

Cei doi americani vor împărți premiul de 1,2 milioane de dolari.

Ca şi celelalte premii pentru ştiinţă, Premiul Nobel pentru chimie recompensează în mod normal cercetarea efectuată cu mai mult de un deceniu în urmă, astfel că membrii Comitetului Nobel vor alege din numeroase descoperiri făcute de cercetători.

Săptămâna Nobel a început luni cu premiul pentru medicină care a fost atribuit pionierilor în domeniul celulelor stem John Gurdon din Marea Britanie şi Shinya Yamanaka din Japonia. Francezul Serge Haroche şi americanul David Wineland au obţinut marţi Premiul Nobel pentru fizică pentru cercetarea în domeniul fizicii cuantice.

Citeşte mai multe despre:   Nobel