Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Bulgaria a trimis o fregată în Libia pentru a susține coaliția internațională

Bulgaria a trimis o fregată în Libia pentru a susține coaliția internațională

Bulgaria a trimis, miercuri, o fregată în apele mediteraneene de pe coasta Libiei, pentru a participa la operațiunea NATO protejare a civililor și de control al embargoului privind armele, a anunțat Ministerul Apărării, scrie site sofiaecho.com.

Fregata Drazki, cu un echipaj de 160 de persoane la bord, va patrula pe o perioadă de circa 40 de zile, cu costuri de aproximativ 800.000 de euro pe lună.

Fregata „nu va intra în apele teritoriale ale Libiei şi nici nu va ataca direct. Nava Drazki va fi folosită în principal pentru a identifica şi a opri vapoarele suspicioase din zonă", potrivit autorităţilor.

NATO a lansat la 23 martie operaţiunea Unified Protector în largul Libiei pentru a asigura respectarea embargoului privind armele impus de Naţiunile Unite acestei ţări.

Citeşte mai multe despre:   Bulgaria,   Libia,   NATO
 
 
 
Loading...