Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Demisie în scandalul peste porcine: Acuzaţii de corupţie la vârf

Demisie în scandalul peste porcine: Acuzaţii de corupţie la vârf

Un articol de: -
Foto: Vrancea24 Externe

Gardul construit de Bulgaria la graniţa cu România de frica virusul pestei porcine l-a costat funcţia pe şefului agenţiei forestiere bulgare, Grigor Gogov. Acesta a demisionat în urma unor acuzaţii de conflict de interese, relatează portalul balkan.eu preluată de Agerpres.

Demisia acestuia a fost anunţată vineri de Ministerul Agriculturii din Bulgaria după relatările din presă conform cărora membri ai familiei sale au fost implicaţi în contractul de achiziţii publice pentru furnizarea stâlpilor folosiţi la construcţia gardului. 

Ministerul a confirmat faptul că au fost identificate neregularităţi şi că au existat de asemenea sesizări legate de acest caz transmise comisiei anticorupţie recent create. 

Anunţul demisiei şefului agenţiei forestiere survine în aceeaşi zi în care vicepremierul bulgar Tomislav Doncev a condus o şedinţă a Consiliului Naţional Epizootic, la care au fost discutate măsuri de prevenire a răspândirii pestei porcine şi a pestei micilor rumegătoare.

Printre măsurile deja luate de guvernul de la Sofia se numără şi crearea unui cordon sanitar de circa 20 de kilometri în jurul complexelor industriale de creştere a porcilor. 

Autorităţile bulgare au adresat de asemenea un apel tuturor crescătorilor de porci din zonele afectate de pesta porcină africană să sacrifice în mod voluntar porcii, primind în schimb compensaţii de la stat, iar dacă vor refuza, atunci serviciile veterinare vor sacrifica ele porcii, fără ca în acest caz să se mai acorde compensaţii băneşti.

Citeşte mai multe despre:   Bulgaria
 
 
 
Loading...