Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Bulgaria cere Parlamentului European să ridice imunitatea eurodeputatei socialiste Elena Ionceva, anchetată pentru spălare de bani

Bulgaria cere Parlamentului European să ridice imunitatea eurodeputatei socialiste Elena Ionceva, anchetată pentru spălare de bani

Un articol de: Sebastian Pricop - 26 Noi 2019, 16:08
Bulgaria cere Parlamentului European să ridice imunitatea eurodeputatei socialiste Elena Ionceva, anchetată pentru spălare de bani Externe

Europarlamentara socialistă Elena Ionceva este cercetată într-un dosar de spălare de bani, iar, în acest sens, autoritățile bulgare au înaintat către Parlamentul European o solicitare de ridicare a imunității.

De altfel, această anchetă se întinde dinainte ca Ionceva să obțină mandatul în Parlamentul European. Aceasta a început  în urma unui denunţ făcut de trei parlamentari din partidul de guvernământ GERB în iulie 2018. 

În acest denunț, euparlamentarul socialist este acuzat că, prin intermediul companiei sale de producţie TV, a fost parteneră a unei firme off-shore care a folosit, în perioada iunie 2012-noiembrie 2014, suma de 333.000 de euro de la Corpbank (în prezent bancă în stare de faliment) pentru achiziţionarea de echipament de televiziune.

Mai mult, Ionceva a utilizat banii având deplină cunoştinţă despre faptul că fuseseră deturnaţi din bancă de către acţionarul majoritar al acesteia, Ţvetan Vasilev.

Într-o postare pe Facebook făcută marţi, Elena Ionceva a menţionat că la vremea respectivă, când banii de la Corpbank au fost cheltuiţi pentru achiziţionarea de echipament TV, ”nici măcar statul şi Banca Centrală nu ştiau că este o problemă cu această bancă”.
Ea utilizat banii având deplină cunoştinţă despre faptul că fuseseră deturnaţi din bancă de către acţionarul majoritar al acesteia, Ţvetan Vasilev.

Într-o postare pe Facebook făcută marţi, Elena Ionceva a menţionat că la vremea respectivă, când banii de la Corpbank au fost cheltuiţi pentru achiziţionarea de echipament TV, ”nici măcar statul şi Banca Centrală nu ştiau că este o problemă cu această bancă”.

Conform regulamentului de procedură al Parlamentului European, cererea primită de preşedintele David Sassoli trebuie să fie analizată de Comisia pentru afaceri juridice a PE (JURI). JURI poate solicita orice informaţii sau explicaţii pe care le consideră necesare. Ionceva va avea ocazia de a fi audiată şi poate prezenta documente sau orice alte probe scrise.

JURI va adopta apoi o recomandare privind ridicarea sau apărarea imunităţii eurodeputatei Elena Ionceva. Apoi, cu ocazia primei sesiuni plenare a PE după recomandarea JURI, Parlamentul European trebuie să ia o decizie prin vot cu majoritate simplă. În urma votului, preşedintele PE va comunica decizia imediat eurodeputatei Elena Ionceva şi autorităţii abilitate din Bulgaria.

Potrivit aceluiaşi regulament, un membru al Parlamentului European îşi păstrează mandatul chiar dacă imunitatea i-a fost ridicată.Ce tragedie! Nouă persoane AU MURIT după ce au MÂNCAT acest PREPARAT! NU există antidot pentru asta

Citeşte mai multe despre:   Bulgaria,   Parlamentul European