Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Cadou neașteptat de ziua președintelui american: Donald Trump va avea propriul sat!

Cadou neașteptat de ziua președintelui american: Donald Trump va avea propriul sat!

Un articol de: - 13 Iun 2017, 22:22
Cadou neașteptat de ziua președintelui american: Donald Trump va avea propriul sat! Foto: abcnews.go.com Externe

O organizație nonguvernamentală a anunțat marți că intenționează să acorde unui sat din India numele președintelui american Donald Trump, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Gestul vizează stimularea relațiilor americano-indiene și are loc cu o zi înainte de aniversarea de 71 de ani a președintelui Donald Trump.

Bindeshwar Pathak, fondatorul și directorul ONG-ului Sulabh International, "va acorda unui sat indian numele președintelui Trump, ca parte a eforturilor depuse pentru a stimula relațiile dintre India și Statele Unite", în cadrul unui eveniment comunitar ce va avea loc la Washington, se afirmă într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a organizatorilor.

"Vom construi acest sat în nordul statului Haryana, unde toaletele pentru toate locuințele au fost finanțate de Sulabh International. Vom denumi satul după președintele Trump, după ce discutăm această chestiune cu sătenii", a declarat Bindeshwar Pathak.

Citeşte mai multe despre:   Donald Trump,   sat,   nume,   presedinte