Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Campania de vaccinare din Germania, foarte lentă: Doar 0,6% din populație a fost imunizată până acum, iar Angela Merkel a convocat un summit de urgență pentru a accelera procesul

Campania de vaccinare din Germania, foarte lentă: Doar 0,6% din populație a fost imunizată până acum, iar Angela Merkel a convocat un summit de urgență pentru a accelera procesul

Un articol de: Vladimir Ionescu - 01 Feb 2021, 20:45
Campania de vaccinare din Germania, foarte lentă: Doar 0,6% din populație a fost imunizată până acum, iar Angela Merkel a convocat un summit de urgență pentru a accelera procesul foto: Hepta.ro / DPA Images / Sven Hoppe Externe

De la startul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 și până în prezent, Germania a imunizat un procent de doar 0,6% din populație, o rată care plasează statul european în urma multor țări, după remarcă și presa germană. În acest context, luni, autoritățile federale au convocat un summit de urgență în care se discută despre diverse posibilități de accelerare a campaniei, sau mai exact despre ce n-a mers bine și ce poate fi îmbunătățit.

Doar 0,6% din populația Germaniei a fost imunizată de la startul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 și până acum

 

Deși autoritățile germane au declarat că vaccinul reprezintă cheia pentru ieșirea din pandemia de COVID-19, campania de imunizare a populației progresează lent. Astfel, cancelarul Angela Merkel și alți politicieni germani de top s-au întâlnit, luni, cu reprezentanți din industria farmaceutică pentru a discuta despre eventuale demersuri pentru accelerarea campaniei.

După ce s-a confruntat cu critici aspre din cauza ritmului lent în care decurge programul național de vaccinare anti-COVID-19, Angela Merkel speră că reuniunea de luni va readuce campania pe drumul cel bun și va mai calma din furia anumitor politicieni și rezidenți, relatează The Local.

În următoarele săptămâni, Germania va dispune de o aprovizionare defectuoasă la nivel de doze de vaccin anti-COVID-19. O eventuală aprobare și a altor seruri care și-au dovedit eficiența ar putea contribui la depășirea lipsurilor.

Curevac, Novavax și Johnson & Johnson sunt considerați potențiali candidați pentru piața europeană. Cu toate acestea, există și voci care cer să fie revizuite și serurile dezvoltate de producători ruși și chinezi pentru a fi utlizate în Europa – de altfel, Ungaria a devenit prima țară membră a UE care a aprobat un vaccin produs în China, după ce dăduse undă verde și așa-zisului Sputnik V din Rusia.

Una peste alta, atât UE, cât și Germania s-au confruntat cu critici pentru strategia de vaccinare de până acum. În anul 2020, Bruxellesul a comandat în jur de două miliarde de doze de vaccin de la șase producători – o cantitate ce ar fi trebuit să asigure necesarul pentru cei 450 de milioane de cetățeni comunitari. Cu toate acestea, mai mulți producători au anunțat întârzieri în procesul de fabricație.

Citeşte mai multe despre:   Angela Merkel,   Germania,   vaccin anti-COVID-19,   pandemie de coronavirus