Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ce reprezintă, de fapt, „liniile roșii" invocate de către Vladimir Putin, în discursul prin care a avertizat ferm Occidentul

Ce reprezintă, de fapt, „liniile roșii" invocate de către Vladimir Putin, în discursul prin care a avertizat ferm Occidentul

Un articol de: Andrei Vlad - 21 Apr 2021, 19:38
Ce reprezintă, de fapt, „liniile roșii" invocate de către Vladimir Putin, în discursul prin care a avertizat ferm Occidentul foto: Facebook @ for.vladimir.putin Externe

Vladimir Putin a lansat un avertisment dur Occidentului. Miercuri, liderul de la Kremlin a declarat că în cazul în care NATO va încălca „liniile roșii", Rusia a reacționa rapid și ferm. Declarațiile lui Putin au făcut înconjurul planetei, iar purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitri Peskov, a oferit informații suplimentare. 

Jurnaliștii au vrut să afle imediat ce înseamnă, de fapt, „liniile roșii". 

„În ceea ce priveşte 'liniile roşii', acestea sunt evidente. În primul rând, este vorba de interesele noastre naţionale, de interesele securităţii noastre externe, de interesele securităţii noastre interne şi de a nu admite vreo ingerinţă (…) în alegerile noastre sau în alte procese politice. Este vorba de neacceptarea unei discuţii jignitoare cu ţara noastră, de neacceptarea lezării intereselor economice ale ţării noastre”, a precizat Peskov la postul de radio „Komsomolskaia Pravda”, potrivit Agerpres.

 

Discursul lui Vladimir Putin creează îngrijorare la nivel internațional

 

Putin a avertizat țările occidentale, după ce în cursul anului a avut poziții mai degrabă moderate, prin intermediul purtătorului de cuvânt. 

„Trebuie să spun următorul lucru: Noi avem răbdare, responsabilitate, profesionalism, încredere în noi înşine şi în corectitudinea noastră, precum şi în logica normală atunci când luăm decizii. Dar sper că nimeni nu va decide să depăşească aşa-numitele 'linii roşii' în relaţiile cu Rusia şi vom defini liniile roşii în fiecare situaţie", a transmis Putin. 

Citeşte mai multe despre:   Vladimir Putin,   Dmitri Peskov,   Rusia