Ce trebuie să faci în cazul unei Apocalipse Zombi. Guvernul american își avertizează deja cetățenii

Ce trebuie să faci în cazul unei Apocalipse Zombi. Guvernul american își avertizează deja cetățenii
Foto: Simon Wijers, Unsplash

Scenariile SF ar putea deveni realitate, la un moment dat, motiv pentru care Guvernul American oferă recomandări populației, prin intermediul unui ghid cât se poate serios elaborat. Astfel, în cazul unei Apocalipse Zombi, cetățenii americani trebuie să cunoască niște elemente esențiale, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

„Puteţi râde acum, dar atunci când se va întâmpla, veţi fi foarte bucuroşi că aţi citit asta. Şi da, poate că în acest fel veţi învăţa ceva despre cum să fiţi cu adevărat pregătiţi într-o situaţie de urgenţă din viaţa reală”, se arată într-un mesaj postat pe pagina Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), o agenţie federală a Departamentului de Sănătate Publică al Statelor Unite.

La capitolul „Campanii” ale Centrului pentru Pregătire şi Răspuns de pe site-ul instituţiei, există şi o secţiune dedicată special Apocalipsei Zombi, creată încă din anul 2011. Aceasta a fost reactualizată în timpul crizei COVID-19, în contextul în care se vorbește din ce în ce mai mult despre posibilitatea izbucnirii unor războaie biologice.

Aspectele de care trebuie să ții cont în cazul unei Apocalipse Zombi

Indiferent de pandemie și de dezastru, fiecare trebuie să aibă în casă un kit de supraviețuire, care trebuie să conțină apă potabilă, cel puțin 2 litri de apă pe zi, rezerve de hrană – neperisabilă, de preferat, medicamente, articole sanitare, acte, cuțit, bandă adezivă, radio cu baterii.

Apoi, al doilea lucru pe care trebuie să-l ai în vedere în cazul unui scenariu apocaliptic este întocmirea unui plan de urgență – stabilirea locurilor de adăpost, când, cu ce și unde plecați, în caz de nevoie, precizează Guvernul Maerican.

„Anul 2020 a făcut posibil ceva ce părea imposibil până acum: a schimbat complet modul de gândire al oamenilor şi i-a făcut să se gândească: Uau, dacă trăim acum într-o plină pandemie, ce mai poate urma? Zombi? Poate că ar fi bine să mă pregătesc”, a declaratpentru Yahoo Life Cheryl Nelson, instructor pentru pregătirea dezastrelor, certificat de FEMA – Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență.

Urmăriți B1TV.ro și pe