Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Caz controversat: CEDO a stabilit că defăimarea Profetului Muhammad nu se încadrează la libertate de exprimare

Caz controversat: CEDO a stabilit că defăimarea Profetului Muhammad nu se încadrează la libertate de exprimare

Un articol de: B1.ro - 26 Oct 2018, 10:53
Externe

Defăimarea Profetului Muhammad nu se încadrează la libertate de exprimare. Este motivarea  deciziei luate de judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul unei femei din Austria care, în cursul unor seminarii a vorbit despre relația Profetului cu o fată de șase ani, precizând că în acest caz este vorba despre pedofilie, informează dailymail.co.uk. 

Decizia luată de CEDO sprijină o hotărâre anterioară a Curții Regionale pentru Fapte Penale din Viena, din 2011, prin care femeia, identificată ca doamna S., a fost condamnată pentru defăimarea doctrinelor religioase. Atunci, aceasta a primit o amendă de 547 de dolari și a fost obligată să plătească cheltuielile de judecată. 

Procesul a avut ca obiect niște evenimente petrecute în 2009, atunci când femeia a ținut două seminare intitulate ,,Informații de bază despre islam”. 

În cadrul acestora, doamna S. a vorbit despre căsătoria dintre Profetul Muhammad și o fată de șase ani. Potrivit cărților islamice, căsătoria a fost consumată atunci când Aisha avea doar nouă ani. 

”Un bărbat de 56 de ani și o fată de șase ani? Cum putem numi asta dacă nu pedofilie?”, a comentat atunci femeia. 

Iar judecătorii au stabilit, în urma procesului, că prin condamnarea sa femeii nu i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare.
 

Citeşte mai multe despre:   Austria,   CEDO
 
 
 
Loading...