Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Cehia include România pe lista roșie de luni, 3 august. Ce condiții de călătorie aduce înscrierea în rândul statelor cu risc înalt de infectare

Cehia include România pe lista roșie de luni, 3 august. Ce condiții de călătorie aduce înscrierea în rândul statelor cu risc înalt de infectare

Un articol de: Vladimir Ionescu - 02 Aug 2020, 14:01
Cehia include România pe lista roșie de luni, 3 august. Ce condiții de călătorie aduce înscrierea în rândul statelor cu risc înalt de infectare foto: Pixabay Externe

Cehia introduce România pe lista roșie, care reprezintă zonele cu risc înalt de infectare, începând de luni, 3 august, anunță Ministerul Afacerilor Externe, care a precizat că decizia autorităților cehe de a clasifica în statele în două categorii face obiectivul unei reevaluări permanente, ce se bazează pe evoluția situației epidemiologice din fiecare țară.

În aceste condiții, persoanele care vin în Cehia dinspre România nu trebuie să justifice scopul călătoriei, spre deosebire de cele din statele terțe, aflate pe lista roșie. Cu toate acestea, odată intrate în țară, ele trebuie să notifice imediat sosirea, fie telefonic, fie fin alt mijloc de comunicare, Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat (hotel, locuință) și să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situația în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină. 

Mai mult decât atât, precizează MAE, toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să își notifice prezența autorităților sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, și să prezinte ulterior Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat un test molecular privind infecția cu COVID-19.

Măsurile menționate nu se aplică următoarelor categorii de persoane: personalul din domeniul transportului internațional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare; cetățenii statelor membre UE și străinii posesori ai unui permis de ședere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Republica Cehă în termen de 12 ore.

Tranzitul este permis în următoarele condiții: cetățenii români care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiția să nu părăsească zona de tranzit din aeroport; cetățenii români care tranzitează pe cale rutieră Republica Cehia nu sunt supuși niciunei condiționări sau obligații, dacă durata tranzitului nu depășește 12 ore.
 

Cehia include România pe lista roșie de luni, 3 august. Comunicat MAE, despre condițiile de călătorie pe care le aduce înscrierea în rândul statelor cu risc înalt de infectare


 

Precizări de presă privind modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul Republicii Cehia în contextul pandemiei de COVID-19

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile cehe au revizuit condițiile de intrare în Republica Cehia, în funcție de statele de proveniență, acestea fiind clasificate pe două categorii: verde (risc scăzut de infectare) și roșu (risc înalt de infectare), iar România va fi inclusă, începând cu data de 3 august 2020, ora 00:00, pe lista roșie. Clasificarea statelor în cele două categorii face obiectul unei reevaluări permanente, bazată pe evoluția situației epidemiologice din fiecare stat.

Astfel, conform informațiilor comunicate de autoritățile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei (spre deosebire de persoanele din statele terțe, aflate pe lista roșie), însă, imediat după intrare, trebuie să își notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat (hotel, locuință) și să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situația în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină.

De asemenea, toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să își notifice prezența autorităților sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, și să prezinte ulterior Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat un test molecular privind infecția cu COVID-19.A adormit pe plaja din Costinești, lângă Obelisc. Când s-a trezit, turistul a avut parte de cea mai neplăcută surpriză

Măsurile menționate nu se aplică următoarelor categorii de persoane:

  • personalul din domeniul transportului internațional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare;
  • cetățenii statelor membre UE și străinii posesori ai unui permis de ședere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Republica Cehă în termen de 12 ore.

Tranzitul este permis în următoarele condiții:

  • Cetățenii români care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiția să nu părăsească zona de tranzit din aeroport;
  • Cetățenii români care tranzitează pe cale rutieră Republica Cehia nu sunt supuși niciunei condiționări sau obligații, dacă durata tranzitului nu depășește 12 ore.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965; 00420 257 530426,  apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al ambasadei 00420 607 078 501.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51905http://praga.mae.ro/  și  http://www.mae.ro/.
 

Belgia a inclus pe lista roșie mai multe județe din România


 

Ambasada României în Regatul Belgiei anunța, sâmbătă, că autoritățile belgiene au luat o decizie similară, cu diferența că, spre deosebire de cele din Cehia, ele au inclus pe lista roșie doar anumite județe din România: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea.

În orice caz, ambele decizii vin pe fondul felului în care a evoluat epidemia de coronavirus la noi în țară, unde duminică a fost înregistrată a 12-a zi consecutivă cu peste 1.000 de cazuri noi de COVID-19.

Citeşte mai multe despre:   MAE,   Cehia