Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Cehia: Un reactor al centralei nucleare de la Dukovany, oprit din cauza unor defecţiuni tehnice

Cehia: Un reactor al centralei nucleare de la Dukovany, oprit din cauza unor defecţiuni tehnice

Unul dintre cele patru reactoare ale centralei nucleare de la Dukovany, din partea de sud-est a Republicii Cehe, a fost oprit joi dimineaţă, în urma unei defecţiuni tehnice, potrivit purtătorului de cuvânt al centralei, Petr Spilka, citat de AFP. Din cauza unei probleme de etanşeitate la un sistem de închidere a circuitului primar, reactorul a fost oprit, a declarat Spilka.

Din fericire, incidentul nu a avut consecinţe asupra mediului sau a sănătăţii angajaţilor.

"Nu există nici o scurgere de apă radioactivă", a subliniat Spilka, adăugând că aceasta este prima defecţiune constatată la această armătură după intrarea în funcţiune a centralei Dukovany în 1985.

Lucrările de reparaţii vor începe la sfârşitul acestei săptămâni, după răcirea circuitului primar.

În urma accidentului nuclear produs la centrala Fukushima din Japonia, liderii cehi şi-au reafirmat interesul faţă de acest mod de a produce energie.

Citeşte mai multe despre:   centrala nucleara,   Cehia,   Japonia
 
 
 
Loading...