Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe China | Activiștii doresc organizarea unui marș în semn de protest împotriva planurilor Beijing-ului de a impune legislația națională de securitate în Hong Kong

China | Activiștii doresc organizarea unui marș în semn de protest împotriva planurilor Beijing-ului de a impune legislația națională de securitate în Hong Kong

Un articol de: Roxana Mirea - 22 Mai 2020, 10:12
China | Activiștii doresc organizarea unui marș în semn de protest împotriva planurilor Beijing-ului de a impune legislația națională de securitate în Hong Kong sursa Foto: hepta.ro // Sputnik / Zhanna Manukyan Externe

Planurile Beijing-ului de a impune legislația națională de securitate în Hong Kong, care se bucură de un grad de autonomie, a dat naștere mai multor nemulțumiri, iar în acest context, activiștii doresc să realizeze un marș pentru a protesta împotriva noilor legi. Parlamentul chinez își va începe sesiunea anuală vineri, iar pe ordinea de zi se află aceste planuri de a introduce legile de securitate. În acest sens și Donald Trump a avertizat China că Washington-ul va reacționa „foarte puternic” dacă drepturile omului și autonomia vor fi îngrădite.

 

Hong Kong-ul s-ar putea îndrepta spre noi revolte

 

Activiștii din Hong Kong au solicitat un marș în semn de protest împotriva planurilor Beijing-ului de a impune legislația națională de securitate în oraș, ceea ce a declanșat alarma că noile legi ar putea eroda libertatea Hong Kong-ului prin „forță și teamă”, potrivit Reuters.

Măsura a afectat piețele financiare, din cauza temerilor legate de statutul orașului semiautonom ca centru financiar global, acțiunile din Hong Kong fiind vândute în timp ce parlamentul Chinei a discutat vineri noua lege.

Deși nu se știe dacă marșul neautorizat, care își propune să înceapă la prânz în apropierea districtului financiar central și a se încheia la Biroul de legătură al Chinei, se va materializa, acesta a fost un semn că Hong Kong-ul ar putea să se îndrepte spre noi revolte.

Legislația ar putea fi un punct de cotitură istoric pentru Hong Kong și ar putea spori tensiunile geopolitice dintre Beijing și Washington, a căror relație este deja slăbită de disputele comerciale și de acuzațiile reciproce legate de pandemia coronavirus.

Luând cuvântul vineri în raportul său anual către parlamentul chinez, premierul Li Keqiang a declarat că statul chinez va institui un sistem juridic „solid” și mecanisme de aplicare pentru a asigura securitatea națională în Hong Kong și Macao, celălalt oraș semi-autonom.

Noua legislație propusă de China pentru Hong Kong impune teritoriului să finalizeze rapid adoptarea reglementărilor naționale de securitate în conformitate cu mini-constituția sa, Legea fundamentală a regiunii administrative speciale din Hong Kong a Republicii Populare Chineze, potrivit unui proiect de legislație văzut de Reuters.

Documentul spune că legea va combate secesiunea, subversiunea și activitățile teroriste, precum și interferențele externe. Aceasta mai spune că va proteja „jurisdicția generală” a guvernului central, precum și „autonomia ridicată” a Hong Kong-ului.

O încercare anterioară de a adopta o legislație similară în 2003 a fost întâmpinată cu un protest care a atras aproximativ jumătate de milion de persoane pe străzi și a fost în cele din urmă amânată.

Activiștii și politicienii pro-democrație s-au opus de ani de zile ideii de legi naționale de securitate, argumentând că acestea ar putea eroda gradul ridicat de autonomie al orașului, garantat în cadrul acordului de retrocedare „o țară, două sisteme”, pe care China îl declară subminat de protestatari.

 

Parlamentarii numesc planurile Beijing-ului „sfârșitul Hong Kong-ului”

 

Parlamentarii locali pro-democrație au denunțat planurile joi noaptea, ca fiind “sfârșitul Hong Kong-ului”.

Beijing încearcă să reducă la tăcere vocile critice ale locuitorilor din Hong Kong cu forță și teamă”, a susținut activista pentru democrație, Joshua Wong printr-o postare pe Twitter. „În adâncul lor, protestatarii știu că noi insistăm nu pentru că suntem puternici, ci pentru că nu avem altă opțiune”.

Introducerea legilor de securitate din Hong Kong care se află pe ordinea de zi a parlamentului chinez, care începe sesiunea anuală vineri, după o întârziere de câteva luni din cauza coronavirusului, a atras un avertisment din partea președintelui SUA, Donald Trump, că Washingtonul va reacționa „foarte puternic”.

Departamentul de Stat al SUA a avertizat, de asemenea, China, afirmând că un grad ridicat de autonomie și de respectare a drepturilor omului sunt esențiale pentru menținerea statutului special în conformitate cu legile SUA, care au ajutat Hong Kong-ul să își mențină poziția de centru financiar mondial.

Consiliul Afacerilor Continentale din Taiwan a cerut vineri Beijing-ului să nu conducă Hong Kong-ul într-o „criză mai mare” din cauza deciziilor de politică greșite.

Citeşte mai multe despre:   Hong Kong,   China,   Beijing