Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Proces intentat Chinei pentru ”proiectarea” virusului COVID-19. Americanii cer despăgubiri colosale

CORONAVIRUS | Proces intentat Chinei pentru ”proiectarea” virusului COVID-19. Americanii cer despăgubiri colosale

Un articol de: Andrei Ștefan - 30 Mar 2020, 16:23
CORONAVIRUS | Proces intentat Chinei pentru ”proiectarea” virusului COVID-19. Americanii cer despăgubiri colosale Externe

Guvernul chinez, împreună cu armata țării, dar și institutul de virologie Wuhan, în frunte cu directorul instituției (Shi Zhengli), au fost dați în judecată de către avocatul american Larry Klayman și grupul său de avocatură (Freedom Watch), având și susținerea companiei Buzz Photos din Texas.

Cei din urmă sunt de părere că că virusul COVID-19 este, de fapt, o armă biologică proiectată de autoritățile chineze, care ar fi scăpat din Institutul de Virologie Wuhan și care „ar fi generat numărul de morți ai pandemiei, ar fi furnizat sprijin material teroriștilor și ar fi conspirat pentru a provoca moartea cetățenilor americani”, notează Business Today.

„Armele biologice au fost scoase în afara legii în 1925 și, prin urmare, o astfel de armă biologică este o armă de distrugere în masă teroristă”, a declarat avocatul Larry Klayman”, solicitând despăgubiri de 20 de trilioane de dolari, potrivit sursei citate.

Mai mult, ONG-ul Reporters sans frontieres (RSF) declară că noul coronavirus ar fi devenit pandemie deoarece presa chineză nu este liberă și că, dacă nu ar fi existat cenzura impusă de autorități, populația ar fi fost informată mai repede despre gravitatea epidemiei de coronavirus, astfel putând fi salvate mai multe vieți omenești.

Dealtfel, Polemica legată de proveniența virusului a determinat apariția unor tensiuni între Washington şi Beijing încă din luna februarie, când corespondenţii americani în China de la publicaţiile The New York Times, The Washington Post şi Wall Street Journal (13 jurnaliști) au primit cu o întârziere de zece zile cardurile de presă, iar trei reporteri de la Wall Street Journal au fost expulzaţi, aceasta fiind cea mai drastică măsură luată vreodată de autorităţile chineze contra jurnaliștilor străini, conform News.ro.

La vremea respective, diplomația chineză a argumentat că totul este doar un răspuns la decizia "scandaloasă" a Washingtonului de a reduce substanțial numărul chinezilor care primesc autorizaţie de a lucra pentru cinci grupuri media în Statele Unite. 

Nici președintele american, Donald Trump, nu s-a ferit să acuze China pentru propagarea virusului:

"A venit din China. Cred că este o formulă foarte exactă", a declarat Trump, fapt întărit și de şeful diplomaţiei americane, care vorbește constant despre "virusul chinez" sau "virusul din Wuhan".

"Suntem foarte indignaţi", a fost reacția Chinei, printr-un purtător de cuvânt al Ministerului al Afacerilor externe, vâzând astfel "o stigmatizare" a ţării sale, fără rezultate ştiinţifice definitive și oficiale referitoare la originea virusului.

Citeşte mai multe despre:   China,   America,   Donald Trump,   coronavirus