Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Localnicii din Wuhan cred că 42.000 de oameni au murit doar în orașul lor din cauza COVID-19. China a raportat 3.300 decese la nivel național

Localnicii din Wuhan cred că 42.000 de oameni au murit doar în orașul lor din cauza COVID-19. China a raportat 3.300 decese la nivel național

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 30 Mar 2020, 16:45
Localnicii din Wuhan cred că 42.000 de oameni au murit doar în orașul lor din cauza COVID-19. China a raportat 3.300 decese la nivel național Foto: Pixabay Externe

Localnicii din Wuhan susțin că noul coronavirus a ucis 42.000 de oameni numai în orașul lor, un număr al deceselor de peste zece ori mai mare decât cel raportat de autoritățile chineze la nivel național. 

Virusul, apărut chiar în Wuhan, capitala provinciei chineze Hubei, a ucis mai bine de 3.300 de oameni în China și a infectat peste 81.000 de persoane, arată datele oficiale. Din cele 3.300 decese raporate, 3.182 s-a produs numai în Hubei

Dar locuitorii din Wuhan susțin că 500 de urne funerare au fost date familiilor îndurerate în fiecare zi de la șapte case funerare diferite ce deservesc orașul. Asta înseamnă că cenușa a 3.500 de oameni este distribuită la fiecare 24 de ore, notează Daily Mail.

Este de așteptat ca alte 42.000 de urne să fie distribuite până pe 5 aprilie, dată în care are loc Festivalul Qing Ming, dedicat comemorării celor morți.

Autoritățile au început să relaxeze măsurile adoptate în ultimele luni pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Chiar și așa, restricțiile privind călătoriile spre și dinspre Wuhan rămân în vigoare până pe 8 aprilie. 

„N-are cum să fie așa, deoarece crematoriile au lucrat încontinuu. Cum e posibil ca atât de puțini oameni să fi murit?”, a susținut un localnic, prezentat cu numele Zhang.

„Poate că autoritățile publică treptat adevăratele cifre, intenționat sau neintenționat, astfel încât oamenii să poată accepta cumva realitatea”, a susținut și ”Mao”. 

O sursă apropiată autorităților din Hubei, citată de Daily Mail, susține că mulți locuitori au murit în locuințele lor fără să fi fost diagnosticați. Cifrele vehiculate par să nu fi fost exagerate, căci într-o singură lună 28.000 de incinerări au avut loc. 

Potrivit cifrelor raporate până la acest moment, Statele Unite au cele mai multe cazuri de infectări cu noul COVID-19 - 142.793. Sunt urmate de Italia, cu 97.689, și Spania, cu 85.195. China a raportat ”doar” 81.470 de cazuri.

Italia a raportat cele mai multe decese cauzate de COVID-19 - 10.779. Este urmată de Spania, cu 7.340, China, cu 3.304, și Iran, cu 2.757.
 

Citeşte mai multe despre:   China,   Wuhan,   Hubei,   coronavirus